din update în update

În stilul ăsta, o să am un blog pe care voi scrie în fiecare anotimp, telegrafic și cu bullet points, o listă de cărți ca lista de piață, bifat și pe aia, și pe aia, nu mai știu despre ce era vorba în ea, dar ce contează, am citit-o, nu? asta e important..

Se vede treaba că nu prea mă ajută calendarul ăla insightful pe care mi l-am făcut cadou la începutul anului..

Deci, ce am mai citit:

O super carte, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, de C.S. Lewis, pe care eu l-am confundat cu Lewis Carroll, care a scris Alice în Țara Minunilor, așa sunt de incultă. Da poate tot răul înspre bine, că altfel nu cred că luam cartea. Oricum, rezultă că C. S. Lewis a scris Cronicile din Narnia, așa că nu eram chiar pe planeta cealaltă (din întâmplare, desigur).

Pentru un profan în ale religiei (cred că e un pleonasm, sau cel puțin o ciudățenie lingvistică ce permite unui cuvânt să devină mai degrabă metaforic pentru ca apoi să-l poți folosi, metaforic, chiar în sens propriu), cartea e mai degrabă subtilă. Merge pe raftul cu cărți de citit a doua oară.

Dragostea e un bonsai, de Alice Năstase. Am vrut să mi-o cumpăr acum ceva vreme, dar nu părea că se potrivește în context, între timp am primit-o cadou de la mama, așa că am citit-o și a fost momentul potrivit. De câte ori citesc câte o carte de Alice Năstase, îmi trec (nu prin cap, ci de tot) toate gândurile de perfecțiune, previziune (a consecințelor veșnice ale tuturor încruntăturilor mele) și prevedere (în scopul evitării celor anterior menționate și creării unei lume fericite și profund îndatorate mie pentru acest lucru). Mă liniștesc brusc și îmi spun, metaforic desigur, ca e o ok să fii și tâmpit, e ok să îți închipui marea cu sarea și să aștepți diverse absoluturi, e ok să-ți smulgi părul din cap câteodată de cât de prost ești și e ok să faci chestia asta în repetate rânduri. Și cu asta, gata. Mă duc să salvez lumea.

Copiii învață ce trăiesc, dar adulții trăiesc ceea ce învață?

Răspunsul simplu este că nu. Din păcate, din fericire, ce mai contează.. Cartea mi s-a părut foarte tare, v-am spus că mi-a recomandat-o doctorița care mi-a băgat ace în cap să compenseze lipsa de somn – degeaba, desigur. Cum îi înveți pe copii valorile? Trăindu-le, spune cartea, dar parca i-aș zice, nah, lasă-mă, un ceai de valori nu ai, o poțiune, o alifie, orice? A, nu? Trebuie să mă străduiesc eu? Hm, parcă nu mai e chiar așa de bine..

Să luăm spre exemplu răbdarea. Dacă trăiesc în toleranță, copiii învață răbdarea. Așa zice cartea. Eu n-am văzut prea mulți oameni răbdători în jurul meu. Toată lumea vrea ca toate lucrurile să se întâmple acum, ieri, să vină mai repede autobuzul, ora plecării, răspunsurile la întrebări, rezolvările la probleme. Parcă ne grăbim să murim mai repede, pentru că viața e intolerabilă..

Eu încerc să mă tratez cu lalele. Mi-am cumpărat lalele, narcise, zambile, brândușe și niște flori albastre care nu știu cum se cheamă, le-am plantat pe toate în jardinieră pe balcon și mă uit la ele cum cresc, înfloresc, se fac frumoase, apoi se ofilesc și mor. Unele nu au răbdare și se ofilesc înainte. Altele sunt mai curioase.