Cartea din avioane

Sunt leneșă. Nu e că nu citesc, dar mi-e cam lene să scriu. De exemplu, săptămâna trecută aș fi putut să jur că numai asta o să fac, o să pun pe blog tot ce am mai citit de o mie de ani încoace, o să ajung la zi și apoi, într-o relaxare totală, aș porni să scriu mai des, fără scuze și presiuni care, cel puțin în cazul acesta, nu m-au ajutat deloc. În loc să fac asta, m-am înarmat acum cu o cutie de prăjituri de ciocolată și mă voi folosi senină de facilitatea de a publica în ce zi dorește căprioara, mai ales cea care pierde șirul zilelor din calendar și nu mai știe când e săptămâna asta și când e săptămâna trecută.

Despre carte acum. Am cumpărat-o din aeroport mergând spre Londra, pentru că era mică, ieftină și nu mai citisem Cărtărescu din liceu și nici atunci, sinceră să fiu, nu bag mâna în foc dacă l-am citit eu sau mi l-a povestit cineva.

Am citit atunci o bucățică, după care am plasat-o în teancul de candidate potențiale și am uitat de ea. Am cărat-o acum cu mine în Creta și am executat-o în avion, pe drumul spre, după care toată excursia am regretat că am cărat-o pentru că, desigur, era balast și în locul ei mai încăpea un săpun din sâmburi de măsline. Nu m-a dat pe spate. Ba chiar m-a enervat presupunerea făcută cu foarte multă siguranță că toți cititorii sunt cititoare. Mă întreb cum s-or simți bărbații care au citit aceasta carte, care trebuie să fi fost într-un număr semnificativ totuși, fiind ea cartea cea mai citită / tipărită / nu-mi mai amintesc exact ce, dar în zona asta. De câte ori nu prea îmi place o carte, sau am dubii că am priceput ceva din ea, mai citesc și ce au zis alții, măcar să știu cu cine mă asemăn și adun. Mulți au zis ca e bună, merită cumpărată :). Sfatul ăsta merită un post în sine, dar pe care n-o sa-l scriu pentru că sunt, ați ghicit, leneșă. Mulți însă au zis și că e mai proastă decât compunerile lor de școală (dacă trace-uiți acest comment, veți afla și că autorul susține că au existat persoane care i-au premiat compunerile, lucru pe care propun să îl ignorăm). Da, asta e feeling-ul. Bănuiesc că toți cei care au vrut să scrie și s-au lăsat de iluzii la un moment dat, au scris niște siropele și zemuțe asemănătoare în tinerețea lor artistică. Nu fac pe nebuna, doar că nu m-a impresionat.

Mi-am amintit însă de Italo Calvino și cărțile lui care nu sunt un termen benefic de comparație pentru prezentul obiect de critică. Neînțelegând de ce fac asocierea asta (m-a învățat wikipedia că sunt ambii scriitori postmoderniști, dar jur că nu de acolo mi-a venit ideea pentru că 1. habar nu aveam și 2. habar nu am ce înseamnă postmodernism în literatură, într-unul din momentele astea regret că nu am mers la pension să capăt și eu o educație ca lumea), m-am apucat să-mi scobesc mințile și blogul pentru a vedea ce a scris Calvino în ton cu cărticica lui Cărtărescu. Ei bine, a scris o carte care se cheamă Iubiri dificile, pe care aș fi putut să jur că am citit-o până mi-am dat seama că o confundam cu Iubirile caraghioase a lui Kundera, pe care chiar am citit-o. Dar sunt sigură că voi găsi suporteri în ideea că dacă am citit o carte, le-am citit pe toate și să nu mă mai necăjesc cu astfel de prostii, că nu fac bine la ficat / ten / whatever.

O matematică probabilă

Am profitat de călătoriile cu metroul spre centru ca să citesc o carte pe care am primit-o cadou de ziua mea, se cheamă Partida neterminată. Pascal, Fermat și scrisoarea din secolul al XVII-lea care a creat lumea modernă. Este despre cum s-a născut teoria probabilităților dintr-o problemă apărută la masa de joc. Foarte interesant subiectul, dar citind cartea observi că, probabil, editorul a fost mai bun decât autorul: titlurile sunt captivante, abordarea de ansamblu e destul de șmecheră (să prezinte la începutul fiecărui capitol o părticică din corespondența Pascal – Fermat), prezintă și ceva istorie, dar digerabil; totuși cartea are câteva neajunsuri, dintre care cel mai mare este că nu s-a decis suficient de tare să fie pentru cititorii pasionați de matematică, și care pot pricepe raționamente matematice mai complexe decât ale unui Joe mediu. Păcat. Și, în linia asta, nici nu îți explică unele raționamente, sau nu le explică suficient de convingător pentru mine.

Exemplu din carte: dacă X are 2 copii, dintre care cel puțin unul e fată, care e probabilitatea ca X să aibă un băiat și o fată? Puteți fi de partea lui Pascal, sau de partea lui Fermat, sau cel puțin de partea a ceea ce autorul interpretează a fi aceste părți.

Recomandări călduroase:

Marea teoremă a lui Fermat. Excepțională. Devine  un pic mai dificil de citit și înțeles spre final, când matematicile utilizate pentru rezolvarea teoremei devin extrem de complicate, dar tot este de apreciat efortul autorului de a încerca să le facă accesibile pentru toți cei care n-au sărit pasajele de matematică de până atunci. Cartea e plină de multă, multă matematică interesantă.

Povestea ultimei părți, a demonstrației, apoi a erorii, apoi a corectării soluției, o puteți vedea în acest documentar realizat de Simon Singh si John Linch. E absolut impresionant.

Zero – Biografia unei idei periculoase.O carte pe care am citit-o cu ani în urmă, foarte bine scrisă, foarte interesantă, deschide nenumărate căi de explorat ulterior.