Multe nu am de spus despre această carte. Filmul l-am văzut pe vremuri și nu am simțit nevoia să îl revăd. Am citit deja, acum multă vreme, Evanghelia după Isus Cristos a lui Saramago și, acum câțiva ani, Evanghelia după Pilat a lui Schmitt. Mai interesantă mi s-a părut povestea filmului, pe care am găsit-o pe niște bloguri de pasionați. Scriitura cărții / a scenariului de film nu mi s-a părut că are vreo voce, sau poate sunt eu foarte zguduită de A Clockwork Orange (film + carte) care pare că e scrisă de o persoană complet diferită.

Ce pot să constat este că și în privința religiei, asemănător cu alte subiecte serioase de discuție, pe măsură ce înaintez în vârstă, sunt din ce în ce mai puțin convinsă că am înțeles ceva, sau că lucrurile pe care le am în cap au vreo coerență. Sigur că în privința asta, poate mai mult decât în altele, puține lucruri sunt sigure, dar chiar și așa, e o nebuloasă de gânduri care din păcate nu cred că vor vedea vremuri mai limpezi, deși ar merita. Neprimind nicio educație religioasă, dar, ca toată turma, fiind ocupată să bifez un minim de ritualuri adecvate, nu am avut niciodată ocazia să mă întreb ceva relevant despre religie. Când am citit Saramago, principala mea revelație a fost Wow, vorbește despre Isus de parcă ar fi existat de-adevăratelea! (pentru că până atunci era o imagine, o legendă, o statuie, în niciun caz cineva care a existat in realitate). Acum mă întreb de ce unii oameni au crezut în el și alții nu? De ce e mai bine să aștepți de-a pururi un Mesia și el să nu vină? Ce înseamnă asta, concret, pentru viața ta? Dacă întrebi lumea prin jur, nu sunt mulți care să piardă multă vreme gândindu-se la viața de apoi, sau să simtă în vreun fel că Isus s-a sacrificat pentru ei. Dar ce am pus în locul acestor credințe? Cel mai puternic simt lipsa unui ceva înlocuitor atunci când încerc să o conving pe fiica-mea să facă lucruri bune (gen ordine în cameră), deși sunt plictisitoare și obositoare. În momentele acelea mi-aș dori să am niște focuri ale iadului credibile cu care să o ameninț. Dar nu am. Și atunci e foarte dificil să convingi oamenii să facă lucruri bune, atunci când e mai simplu să nu le facă. Nu zic să aducem focurile iadului înapoi, dar pare că nu e mare lucru în spațiul liber. Poate în iudaism și islam este ceva în locul lor (înțeleg că viața de apoi nu îi macină nici pe ei prea tare). În viața noastră atee lipsește ceva, e prea multă relativitate, e prea mult „merge si așa” care până la urmă se dovedește că nu merge deloc, dar e prea târziu să mai schimbi ceva. Poate dacă știi că nu vine nimeni să te salveze, pui mâna și te salvezi dracului singur, doamne iartă-mă.

Gata, am bătut câmpii destul.