Când e vorba de chestii dezgustătoare și de ce e mai rău în oameni, te poți baza pe Amelie Nothomb, nu te va dezamăgi. În Atentat este vorba despre frumos și urât. Poate că frumosul nu e perfect (frumoasa eroină se îndrăgostește de un playboy cretin), urâtul, în schimb, este, iar încercarea autoarei de a-l salva (îndrăgostindu-l de frumoasa eroină) este mai degrabă o farsă transparentă. Mi-a plăcut foarte tare argumentul lucid al hidosului care realizează că nu poate avea pretenția să fie iubit pentru sufletul lui (care oricum e negru) atâta vreme cât el nu s-a îndrăgostit de vreo slută pentru sufletul ei frumos. O carte care te lasă cu un gust amar, la fel ca restul.
Nostalgii
Am abandonat pentru moment Lumea Sofiei, cu planul de a reveni la un moment dat, probabil când o să mă lase memoria și o să uit circumstanțele în care a ajuns în posesia mea. Cât despre Terry Pratchett, de data asta nu m-a prins. Am lăsat deoparte The Color of Magic pe la pagina 10, în schimb am văzut Hogfather, care nu m-a impresionat deloc, nu că ar fi fost rău făcut, dar imaginile chiar cred că dăunează universului lui Terry Pratchett.
N-am stat însă degeaba în tot acest timp, am citit Medgidia, orașul de apoi, de Cristian Teodorescu, fără h, spre deosebire de bunicul lui, Fănică Theodorescu, unul din personajele principale ale cărții. Cartea e o colecție de multe povestiri foarte scurte, din Medgidia în al doilea război mondial. Mi-a plăcut mult, pe alocuri pare că e o succesiune de scene alb-negru, filmate sacadat, cu muzică de pian pe fundal și dialogurile scrise în chenare înflorate. Atmosfera cărții mi-a amintit un pic de copilărie între Brăila și Constanța, chiar dacă vremurile au fost altele.
O să-mi mai cumpăr și alte cărți de Cristian Teodorescu.
Cartescu 