Categorie: povestiri scurte

Începuturi

Titlu: Fabule moderne

Autor: Tatiana Țîbuleac

Editura: Creator

Una din primele cărți pe care le-am citit anul ăsta a fost volumul de debut al Tatianei Țîbuleac, publicat inițial în 2014 și republicat mai recent.

Am citit-o repede, într-o după-amiază și un pic. Are multe povestiri foarte scurte, mi-aș fi dorit să fie mai lungi, să continue un pic și să mai stau cu ele. Se vede că e o carte de debut, e mai degrabă o colecție de încercări, schițe și idei, ale unei scriitoare care încă nu și-a găsit o voce clară, dar este pe cale să o facă.

Cartea este ilustrată, cu AI probabil, pentru că sunt niște desene care au legătură și nu prea. E drăguță ideea, dar era mai bine fără, sau ceva mai abstract, sau chiar și un concurs la o școală de arte ar fi avut potențial să producă niște imagini bune, cel puțin autentice și cu siguranță cu buget redus. Dar așa e cu modernitatea cred, trebuie să faci cu AI să fii în rând cu lumea, chiar dacă asta înseamnă să faci niște pași înapoi.

Mi-au plăcut povestirile și mai ales promisiunea lor. Mai am niște cărți de-ale ei aliniate pentru anul acesta, de abia aștept să le vină rândul.

A douăsprezecea poveste

Titlu: Intimacies

Autor: Lucy Caldwell

Editura: faber

Cartea conține 11 povestiri scurte ale unor femei care ar putea foarte bine să fie aceeași femeie. Este foarte distinctă vocea autoarei, dar este a ei, nu a femeilor, și se aude în toate cele 11 povestiri. Sunt crâmpeie de viață, observate în sensul lor, în emoțiile și simțămintele lor, cu încetinitorul, dar și cu foresight-ul celei care știe ce urmează să se întâmple, pentru că s-a întâmplat deja. E o bijuterie cartea asta, zic și unii din cei citați pe copertă.

Am citit-o încet, nu m-am îndopat cu ea, am savurat câte o poveste ici și colo, printre alte cărți, printre drumuri și pensiuni și ploi și mai puțină liniște decât am sperat, cu toate că nu aveam niciun motiv să cred că liniștea este undeva în viitorul apropiat. Am dus-o și pe plajă de câteva ori, dar plaja mi se pare străină, ca un peisaj de carton fluturat la geam de un personaj din desenele animate pe care le vedeam în copilărie, așa că nu am deschis nici cartea. Poate la a treia, a patra călătorie, peste șase luni, peste un an, o să însemne ceva, o să miroasă și oceanul ăsta a ceva, o să simt aerul de mare și o să-mi pară întinderea asta mai prietenoasă. Sau nu.

Lipsește ceva din poveștile astea. Toate femeile sunt ok, sigur unele trec prin momente dificile, nimic exagerat, dar ele sunt ok. Copiii sunt și ei bine, e frumos și poetic, trist dar nu disperat, mai degrabă melancolic. Clar lipsește ceva. Hai să vedem ce-i cu a douăsprezecea poveste..