Tablouri de viață

ovarafarabarbati-4566M-am mai străduit acum o vreme să citesc ceva de Siri Hustvedt, dar nu a mers. I-am mai dat o șansă, mai ales că iarna și vrednicia autorităților locale m-au expediat la metrou, care pentru mine este echivalentul fotoliului cu lampadar și ciocolată caldă pe măsuță.

Această carte, O vară fără bărbați, este scrisă din perspectiva unei femei (spre deosebire de cealaltă – poate de aici vine și dificultatea de a o citi). Mi-a plăcut pentru că este o combinație bună de lirism (autoarea / personaj principal este poetă) și autoironie detașată. Fără a fi evident într-un mod neplăcut (mie nu mi-a devenit evident decât acum, două cărți mai la vale, dar poate nu sunt cea mai subtilă cititoare), cartea te poartă prin toate vârstele feminine prin intermediul personajelor și al poveștilor. Sunt acolo și adolescentele iraționale și geloase, și tânăra în plin avânt profesional, și tânăra soție – mamă – gospodină acasă cu copiii de gât și un soț furios, și femeia matură, de 50 de ani, aflată într-un moment de cumpănă în viața ei, și bătrânele care se dezintegrează, dar și cele care sub aparențele conservatoare are vârstei, încă mai ascund rezerve subversive. Cartea nu dă lecții, nu pune presiune, nu atrage atenția asupra a ce e rău și ce e bine, ci pur și simplu prezintă, cu detașare implicată, tablouri din viețile unor femei.

Ce iese când amestecăm politică și literatură

farmecul discretO altă carte pe care am cumpărat-o în spiritul experimentelor literare (și pentru că era ieftină) a fost tradusă în română ca Farmecul discret al vieții conjugale (titlul original și mai inspirat: State of the Union), deși partea cu discreția este adăugată de editorii români, în carte ea se epuizează după primele 100 de pagini (da, e o carte voluminoasă din păcate). Prima parte, mai scurtă, se întâmplă cu 30 de ani înainte de restul cărții și este de departe cea mai captivantă, bine scrisă și promițătoare ca poveste. Din păcate, magia se oprește aici. Partea a doua este stridentă și atroce. Autorul este sensibil ca un GPS, nu ne iartă de niciun detaliu al traseelor auto pe care se plimbă personajele sale, în 30 de metri la dreapta pe B364, după doi kilometri vă înscrieți pe prima bandă pentru ieșirea spre A67, atenție ambuteiaj în față, etc, boring. În același timp, chiar dacă acțiunea se petrece în Vermont, Maine și Massachusetts, peisajul e atât de anost descris, atunci când i se acordă atenție, că ar putea avea loc la fel de bine la Urlați sau altă așezare renumită peisagistic. Apoi, deși nu e clar cu cine „ține” autorul, e limpede ca lumina zilei pe cine nu are la suflet și ce polițe politice are de plătit. Chiar dacă empatizez oarecum cu alegerile lui, prezentarea exagerată reduce din credibilitatea poveștii. Una peste alta, cartea (sau mare parte din ea) este o isterie dementă de pseudovalori. Dacă autorul a vrut să prezinte realitatea, atunci realitatea (contemporană) îmi dă fiori pe șira spinării. Dacă a dorit să fie mai artistic de atât și să ne atragă atenția asupra unor probleme morale ale societății americane curente, atunci a fost tot atât de subtil ca o trompetă care-ți sună direct în timpan. Dezavantajul este că, după ce îți trece stupoarea inițială, n-o mai iei în serios, devine iritantă în loc de alarmantă.

Ignorând ambalajul, povestea te confruntă cu niște întrebări valide despre alegerile pe care le facem în viață, ce înțelegem prin familie, relația pe care o avem cu copiii noștri, cine ne sunt prietenii etc. Și chiar dacă răspunsurile pe care le propune sunt grotești, asta nu diminuează valoarea întrebărilor. Întrebarea cea mai înspăimântătoare pentru mine este însă în ce fel de societate trăim. Apoi mă liniștesc, pentru că, din fericire, între mine și societatea descrisă în carte se află un continent și un ocean.

Mă mir că nu s-a făcut film după această carte, e perfectă pentru așa ceva. Ba chiar ar putea ieși ceva mai bun.