Categorie: înţelegeri şi neînţelegeri despre femei

Despre fericire sau lipsa ei

Când am primit pentru club cartea asta – De ce să fii fericită când poți fi normală?, de Jeanette Winterson, am crezut că este altceva.

Eram atunci cufundată în curentul anti-„fericire cu orice preț” (vezi School of life, de exemplu) și am interpretat-o în această notă: fericirea e un produs pe care multă lume (comercială sau nu) încearcă să ți-l bage pe gât, dar în realitate este o iluzie most of the time, așa că ar fi mai bine să acceptăm normalitatea vieții, cu suferințe, frustrări și rare momente de fericire.

Ei bine, cartea este fix invers (adică susține fericirea în detrimentul normalității), dar definițiile termenilor sunt diferite; nu e plasată în universul insta-fericirii, ci în realitatea celor care nu au trăit mare parte din viața lor pe rețelele sociale și deci normalitate pentru ei nu are neapărat o conotație aspirațională, cât (probabil) una care reglementează. Este povestea autoarei, modificată ca să poată fi spusă, pentru că este o poveste grea și plină de tristețe, cu atât mai mult cu cât stilul în general este unul sprinten și plin de umor (negru, mostly). Mi-a plăcut mult, mai ales modul cum trece de la povestea unor evenimente trecute, reinterpretate, la gânduri și interpretări explicite. Cărțile te pot salva, într-adevăr, îți poți rescrie viața într-o versiune pe care să o poți digera mai bine, deși nici această versiune nu este, nici pe departe, vreuna ideală.

De necrezut! Ce aveau oamenii acum 150 de ani și nouă ne lipsește!

Recunosc, câteodată aleg cărți după cât sunt de groase, ca să le pot lua cu mine în metrou. Am citit Douăzeci și patru de ore din viața unei femei, de Stefan Zweig, în două călătorii cu metroul și o seară scurtă. De fapt, nu m-am putut hotărî ce carte subțire să iau cu mine în metrou, așa că am luat trei (știu, nu are sens), iar aceasta a tras lozul câștigător.

Este o poveste dintr-o altă lume, în care lucrurile aveau o altă însemnătate. Transpusă în zilele noastre, aceeași istorie (întâmplarea în sine este atemporală) ar ocaziona un articolaș într-un feed de social media, fără nici o semnificație, nici pentru cititori, nici pentru protagoniști. În cazul în care, din întâmplare și plictiseală, chiar ai citi cele câteva paragrafe întrerupte de reclame la ultimele cizme pe care le-ai văzut, ți-ar lua câteva secunde și le-ai uita imediat. Cum nu se poate mai departe de cele 24 de ore care, cu 24 de ani mai târziu, incă înseamnă atât de mult în viața eroinei acestei cărți. Trăim într-o lume tristă și lipsită de semnificație.