Scara lui Iakov de Ludmila Ulițkaia este o altă carte pentru club, în ultima vreme nu mai apuc să citesc și altceva.

E un roman consistent, care povestește viața mai multor generații, pe fondul evenimentelor istorice din Rusia / Ucraina. Material de interpretat este o grămadă, dar de fapt, ce mi-a rămas din carte nu este nici imaginea Norei (care îmi este cel mai simpatic personaj), nici vocea lipsă a Marusiei (pe care aș fi vrut să o aud, ca să nu fie atât de părtinitoare povestea), nici avalanșa istoriei (foarte prezentă și semnificativă, deși istoria e aici un personaj de planul doi), ci sârguința cu care Iakov studia, învăța, își descoperea și își cultiva noi interese. Mi-a amintit de Memoriile unei fete cuminți, în care Simone de Beauvoir povestește un avânt similar, cămăruța de la mătușa ei, cărțile, entuziasmul de a descoperi idei, disciplina necesară pentru studiu. Să duci o viață simplă, fără ambiții politice (s-a terminat analogia cu Beauvoir, deși eu după ce am citit Mandarinii am rămas cu ideea că viața ta nu e musai să servească unui scop mai înalt). L-am invidiat, cu tot cu exilul lui și cu viața pe care nu a apucat să o ducă.