Încă un drum de făcut

Altă carte citită în vacanță, El Camino, Drumul către mine însămi, este un jurnal de călătorie al autoarei, Silvia Soescu, care a parcurs El Camino de Santiago (Drumul Sfântului Iacob) și a notat lecțiile învățate în cele șase săptămâni de mers pe jos. E o carte plăcută, are și poze, este foarte factuală în privința detaliilor drumului și foarte directă în privința lecțiilor. Nu-mi amintesc să fi fost atât de limpede la minte la 27 de ani (vârsta la care a făcut drumul), dar rezonez cu dorința ei de a o lua la sănătoasa, ceea ce am făcut și eu. Din păcate, călătoria mea nu mi-a livrat niște revelații atât de clare, ba chiar m-a lăsat mai în ceață decât eram, iar lucrurile care mi s-au părut atunci clare, s-au dovedit mai târziu a nu fi niște idei excelente. Mă rog, fiecare cu călătoria lui, dar da, mi-aș fi dorit atâta focus și limpezime.

Am mai citit o carte despre drumul ăsta – un roman, nu un jurnal, aici. Ce e amuzant este că adusesem Doamnele de marți să o citească mama, iar ea mi-a dat să citesc El Camino, pe care a primit-o de la o rudă a autoarei (sincronicitate, nu?). Spre deosebire de Doamnele de marți, cartea asta chiar m-a făcut să-mi doresc să fiu pe drum, în peisaj, și nu neapărat pentru că are și poze ci pentru că simți că autoarea s-a bucurat de drum, s-a bucurat de mersul în natură, de schimbarea reliefului, a vremii, de relația pe care o ai cu drumul în sine, cu mediul natural, nu doar cu oamenii de pe el. Chiar m-a făcut să-mi doresc să fiu acolo. Ceva nou de pus pe bucket list.

Creație, atunci și acum

Am mai citit în această vacanță Frankissstein, o poveste de iubire, de Jeanette Winterson. O carte excelentă, scrisă pe multe planuri temporale, foarte ingenioasă și care are de toate dar fără a fi o salată, cum s-a mai întâmplat altora. Trebuie să recunosc că problema inteligenței artificiale și a creării vieții după moarte nu e dintre cele care nu mă lasă să dorm noaptea. Nu mă tem în mod special nici că ne invadează roboții, nici nu simt vreun entuziasm tehnologic ieșit din comun. Planul care mi s-a părut mie interesant este cel care discută despre viața pe care o trăiești acum, și cât de sincronizate sunt aspectele fizice și psihice / spirituale și ce să faci (dacă să faci ceva) atunci când nu sunt. Ce înseamnă să creezi viață, ce înseamnă viața în sine și ce din ea poți păstra? Și, desigur, unde și ce este iubirea în toată afacerea asta? Mai multe întrebări decât răspunsuri, după cum îi șade bine oricui nu s-a trezit gata iluminat de dimineață. Dar pe lângă toate astea, cartea este foarte smart scrisă, ai surprize la tot pasul (nu de acțiune), chiar și după ce o citești.