Chiul la numere

numerele_naturiiAm citit Numerele naturii de Ian Stewart, o carte pe care am cumparat-o acum ceva vreme, împreună cu alte câteva din aceeaşi colecţie, după ce citisem Marea Teoremă a lui Fermat şi Zero – Biografia unei idei periculoase şi fusesem atât de impresionată că am dat fuga la Humanitasul din fundul curţii şi am luat cu braţul tot raftul de profil.

N-a fost nici pe departe aşa taietoare de răsuflare cum m-am aşteptat. Ajunsesem la jumatatea ei şi incă arăta ca o introducere uşurică făcută pentru cei care au chiulit de la orele de mate şi fizică în liceu.

Cu ce am rămas din ea? Cu o explicaţie lejeră a teoriei haosului, pe care nu m-am obosit niciodată să o investighez, pentru că am crezut că efectul fluturelui e o metaforă care acoperă o realitate cu multe integrale duble şi triple şi asta e  un curs la care eu am chiulit in facultate. Deci, în ansamblu, cartea nu m-a impresionat deloc, mi s-a părut dezlânată şi cred că a trecut pe lângă subiect de câteva ori bune.

O să caut însă carţile pe care le-a scris cu Terry Pratchett despre ştiinţa din Discworld şi poate reuşeşte să se reabiliteze în ochii mei :P.

O carte după care e greu să faci un film bun

mincinosul-0Citind eu suficiente carti serioase in ultima vreme, am ales de data asta o carte declarat amuzanta din Colectia râsul lumii de la Humanitas, şi anume Mincinosul de Stephen Fry, pe care amatorii de seriale îl ştiu din Kingdom.

Mare mi-a fost mirarea cand, dupa ce am citit vreo 50 de pagini, mi-au cazut ochii pe descrierea cartii de pe coperta 4, din care rezulta ca este cu spioni, criminali si aventuri extraordinare. Din primele pagini reiesise ca este cu niste personaje foarte cool si nici prin cap nu mi-a trecut ca ar mai avea nevoie si de o intriga.

Pana la final, am decis ca, intr-adevar, personajul principal e cu mult mai interesant decat ceea ce face sau i se intampla, iar daca Freud ar fi crescut intr-un internat englezesc, celebra lui teorie ar fi fost oarecum diferita.

Slava Domnului, cartea e bine tradusa si n-a capatat nici izul statut al cataloagelor din bibliotecile universitare si nici mirosul de transpiratie al filmelor porno, dar e o combinatie reusita de cate ceva din fiecare lume.