Într-un final, am terminat și Entre les murs. A doua jumătate a mers mult mai repede, mă obișnuisem deja cu argoul și nici nu mai încercam să ghicesc dacă există vreo intrigă specială. Cred că ar fi fost imposibil să o citesc în traducere, pentru că nu cred că poate fi tradusă. Povestea cu adolescenții de pretutindeni e o poveste. Ai noștri or fi și ei, unii, mai din ghetou, dar nu cred că sunt din șapte țări și de trei culori (și nu mă refer la alea de pe steag).
Mă gândeam cât bla bla se vehiculează pe tema diversității și egalității de șanse dar nu prea avem cum să înțelegem realități pe care nu le-am trăit.
Nu cred că o să comentez mare lucru despre această carte. Mi-a plăcut, acum mă pregătesc să văd filmul.
