Între pereți

Într-un final, am terminat și Entre les murs. A doua jumătate a mers mult mai repede, mă obișnuisem deja cu argoul și nici nu mai încercam să ghicesc dacă există vreo intrigă specială. Cred că ar fi fost imposibil să o citesc în traducere, pentru că nu cred că poate fi tradusă. Povestea cu adolescenții de pretutindeni e o poveste. Ai noștri or fi și ei, unii, mai din ghetou, dar nu cred că sunt din șapte țări și de trei culori (și nu mă refer la alea de pe steag).

Mă gândeam cât bla bla se vehiculează pe tema diversității și egalității de șanse dar nu prea avem cum să înțelegem realități pe care nu le-am trăit.

Nu cred că o să comentez mare lucru despre această carte. Mi-a plăcut, acum mă pregătesc să văd filmul.

În lipsă de posibilități de evadare, e bună și rătăcirea

N-am mai citit. Am încercat Herta Muller și nu m-a prins. După două pagini aveam impresia că citesc extrase romanțioase din oracole. Sunt sigură că nu pentru asta a luat premiul Nobel și că e vina mea, a momentului, a alinierii de stele sau a vecinilor care mă persecută și din toate aceste motive, nu mai pot să citesc. M-am străduit atât de tare cu Entre les murs că până la urmă am reușit să o rătăcesc prin casă. Cartea cu lucrurile importante n-am găsit-o nici până acum, deși m-am prefăcut intens că o caut. Ultima dată când am mers cu metroul am luat cu mine niște nuvele de Boris Vian, pe care am catadicsit să le deschid la nici trei ani după ce le-am cumpărat. N-au mers. Am pe noptieră un teanc de cărți din care am tot citit dar parcă nu-mi vine să scriu despre ele, am impresia că mă spionează cineva, așa-mi trebuie dacă am vrut blog, puteam să scriu într-un fișier care să rămână de-a pururi pe propriul meu calculator. Evident, n-aș mai fi scris chiar nimic.

Și acum am timp. E 1 jumate noaptea, nu am leșinat de oboseală, nu trebuie să mă trezesc la 3, 5 și 7 jumate. Aș putea să citesc, dar mi-a pierit cheful. De unde rezultă clar că pofta de a citi este invers proporțională cu condițiile propice acestei activități. Degeaba visam eu cu ochii deschiși la momentele în care o să am timp..

Dacă nu te constrânge nimic, se cam duce dracului plăcerea evadării..