După cum îi spune și titlul, Sept histoires qui reviennent de loin, cartea lui Jean-Christophe Rufin conține șapte povești din locuri mai mult sau mai puțin îndepărtate, depinde desigur de unde te afli, ca împăratul care locuia peste șapte mări și șapte țări, șapte râuri și șapte munți și care deschidea fereastra dimineața și exclama „Dar departe mai stau!”. Am citit-o fiind într-o perioadă în care nu m-am înțeles cu cărțile lungi.
Mi-au plăcut cele șapte povești, sunt diferite și Rufin chiar face să conteze locul din care vin ele. Cu toate astea, empatizezi cu personajele, emoțiile lor sunt universale. Sună foarte sec si școlăresc ce scriu eu aici, cu cât citesc mai mult, cu atât scriu mai prost, deși eu credeam că o să fie invers, dar una peste alta, faptul că atâția oameni au atâta talent nu mă ajută să-mi exprim mai bine gândurile. Sigur, nu de asta citesc, gândurile mele sunt bine merci și neexprimate, dar e frustrant rău. Despre cartea asta, nu știu dacă s-a tradus la noi, dar e scrisă cu dibăcie și merită citită.
Cartescu 