Moartea unei categorii

Plec de dimineață cu copilu’ spre o petrecere cu gândul să intru în Titan să cumpăr o pungă de cadou în locul celei pe care am sfâșiat-o încercând să vâr o cutie înăuntru. Oprim, parcăm, intrăm și .. maxim șoc! Pe lângă noi treceau ca furnicuțele indivizi cu baloți de lucruri, niște muncitori dezmembrau niște standuri, altele dispăruseră deja, era praf cât cuprinde, iar noi stăteam în mijlocul acestui dezastru și ne uitam ca la filmele cu convoaie de cetățeni care se refugiază cu cățel cu purcel din calea meteoritului / tsunami-ului / vampirilor sau ce-o mai fi. După câteva secunde, mă adun din consternare, uit total de pungi de cadouri și mă reped spre librărie, cu gândul hollywoodian să salvez cărțile, eventual la mine acasă, pe toate, dacă tot vine sfârșitul lumii.  Intru, femeile care vând de obicei stăteau să plângă și câțiva tipi puneau cărțile în cutii. – Ce se întâmplă? – Au închis. – Și unde vă mutați? – Nu știm. Lăsați-ne un telefon și vă anunțăm. Le scriu telefonul pe o bucată de hârtie. Nu mai există în Titan la librărie.

2 gânduri despre „Moartea unei categorii

  1. Stimata doamna, daca deja stiti ca din 22.09.2012 suntem uin Sos.Stefan cel Mare 30, atunci imi cer scuze ca va stresez iar cu noua locatie. Ceea ce sigur nu stiti este ca facem demersuri sa revenim in Titan, despre care tare as vrea sa ne impartasiti parerea acum dupa renovare. Va salutam cu respect, Echipa Syntagma – libraria dumneavostra preferata.

    Numai bine

    Apreciază

    1. Da, stiu ca v-ati mutat, dar din pacate Soseaua Stefan cel Mare nu mai este in drumul meu. M-as bucura foarte mult sa va intoarceti in Titan! In mod cert, Titanul nu mai e ce era, preturile au crescut mult, oferta s-a redus la o zecime. Nu mi-e clar care e targetul magazinului acum, dar mie mi-e dor de cum era inainte.

      Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.