Unde sunt mătușile de altădată?

În parcul IOR e un târg care părea că ține doar un weekend dar iată că au trecut săptămânile și nu s-a mai mișcat de acolo. Printre chicioșeniile de sezon și cârnați de casă e și o tarabă cu cărți, de la care într-o seară m-am îmbogățit cu cea din imagine, și anume Bărbații sunt niște porci, de Rodica Ojog-Brașoveanu, cu care am petrecut în trecut oarece momente drăguțe. Nu mi-am luat cartea pentru că aș fi din cele care cred că bărbații sunt niște porci, ci pentru că am crezut că e funny (unele din cărțile ei sunt, deși nu ăsta este scopul principal) și vroiam să profit de euforia celor două biciclete și să bat fierul cât e cald, mai ales dacă motivul căldurii nu sunt cele 50 de grade de afară și, la 10 secunde după ce ai oprit AC, și dinăuntru. De altfel, dacă pe Jerome K. Jerome l-aș fi recomandat pentru un premiu pentru nețărmurită imaginație în inventarea titlurilor, pot spune că acest titlu are puțină (sau deloc) legătură cu ce se află între coperți. Am citit o serie de întâmplări cu amor și pungășii, dar mai ales cu străinătățuri, mătuși bogate și țoale din neckerman. Asupra acestui subiect am de gând să stărui, pentru că trăiesc un (alt) moment intens de disonanță cognitivă.

Poveștile din carte mi-au amintit de Ileana Vulpescu și cărțile ei, atâta că aici nu avem mai nici un personaj pozitiv cocoțat pe soclu, personajele sunt mai în tonuri de gri. Cu toate astea, atmosfera cărții pare veche și pe alocuri desuetă, dintr-o lume pe care nu o recunosc deloc, pentru că nu era așa în preajma revoluției.

Am trăit și eu pe vremuri. Aveam 12 ani la revoluție sau ce-o fi fost, dar eram ceea ce se poate numi un copil atent și conștient pe ce lume e, așa că îmi amintesc o căruță de chestii. Nu locuiam în București, ci în Constanța. Dacă exista vreo diferență culturală între aceste orașe, eu nu am simțit-o, am fost în București imediat ca acasă, ceea ce nu mi s-a întâmplat prin alte părți din țară. Înainte de asta am locuit în Brăila, mare diferență de mediu, lumea mai liniștită, mai așezată și mai citită. În Constanța eram prietenă cu copii de diverse persoane active politic si / sau directori de diverse institutii cheie. In Braila colegii imi erau mai degraba din familii de chirurgul X, pianistul Y, etc. Ca sa zic asa, am vazut oameni din amandoua lumile. Si pot sa zic, cu maxima sinceritate:

• Nu, lumea buna nu dadea baluri mascate.

• Nu, oamenii nu aveau in mod curent cate o matusa batrana care le lasa un apartament micut dar cochet in Bucuresti. Asta se intampla doar moldovenilor adevarati si am dovezi in acest sens.

• Nu, lumea buna nu isi impana frazele cu expresii frantuzesti pe care nici profu meu de franceza din liceu (care stia ce vorbeste) nu le-ar fi inteles.

• Nu, femeile nu aveau neaparat o prietena plecata in strainatate care le trimitea regulat lagerfeldele iesite din uz.

In schimb, toti acesti oameni locuiau la bloc, in apartamente asemanatoare cu cel in care stateam si eu, se stingea si la ei lumina cand se lua pe partea aia de strada, avantajul lor vestimentar consta intr-un training cu imprimeu cauciucat de la shop, purtau si ei blugii pana se rupeau de tot (drept e ca altii nu ii aveau deloc), aveau o biblioteca cu carti ce serveau si la altceva decat la adunat praful si una peste alta aratau a oameni normali, atata ca de la ei se tragea firul de la video si puiu si cascavalu pentru sindrofii ii costa un singur telefon (de care nu i-am vazut sa abuzeze, ca le-am vizitat frigiderul si intre aniversari), nu doua zile de sunat ocupat la casa de comenzi.

Asa ca nu inteleg despre ce e vorba in cartea asta..  Oare am trait si eu in lumea asta si nu m-am prins? Sau lumea asta exista undeva intr-un miez de Bucuresti pe care eu nu l-am vazut deloc?..