Recunosc, câteodată aleg cărți după cât sunt de groase, ca să le pot lua cu mine în metrou. Am citit Douăzeci și patru de ore din viața unei femei, de Stefan Zweig, în două călătorii cu metroul și o seară scurtă. De fapt, nu m-am putut hotărî ce carte subțire să iau cu mine în metrou, așa că am luat trei (știu, nu are sens), iar aceasta a tras lozul câștigător.

Este o poveste dintr-o altă lume, în care lucrurile aveau o altă însemnătate. Transpusă în zilele noastre, aceeași istorie (întâmplarea în sine este atemporală) ar ocaziona un articolaș într-un feed de social media, fără nici o semnificație, nici pentru cititori, nici pentru protagoniști. În cazul în care, din întâmplare și plictiseală, chiar ai citi cele câteva paragrafe întrerupte de reclame la ultimele cizme pe care le-ai văzut, ți-ar lua câteva secunde și le-ai uita imediat. Cum nu se poate mai departe de cele 24 de ore care, cu 24 de ani mai târziu, incă înseamnă atât de mult în viața eroinei acestei cărți. Trăim într-o lume tristă și lipsită de semnificație.