Urăsc să scriu

Mi-am pierdut cheful de a citi. Toată luna aprilie m-am ferit de cărți și m-am ferit de scris. Partea a doua a funcționat mai bine, după cum se vede.

tristetile Așa, fără chef, orbecăind din carte în carte, am terminat Tristețile unui american de Siri Hustvedt, care a fost ca o mânușă pe starea mea de degringoladă, pentru că nu vroia să-mi vândă nimic, să mă convingă de nimic, să mă încânte sau să mă înveselească.

Sunt niște personaje în cartea asta care fac păpuși încremenite în scene triste de viață. De exemplu, una din păpuși reprezintă un copil care a aflat că tatăl lui a murit. Da, viața e tristă. Câteodată.

Autoarea scrie cartea din perspectiva unui bărbat, la persoana I. M-am întrebat cât de realistă e această perspectivă și apoi m-am întrebat cât de legitimă este întrebarea mea (fiind provocată de o prietenă care mi-a atras atenția că autorii și autoarele nu scriu numai despre bărbați / femei, deci îmi pun o falsă problemă). Nu cred că este o falsă problemă. Cred că e o decizie de a scrie la persoana I și că e o mare diferență între a scrie „despre” cineva și a scrie „în numele” cuiva. Unii autori nu au îndrăznit toată opera lor să scrie în numele cuiva, alții s-a aventurat să scrie doar în nume propriu. Nu e același lucru.

*******************

baietiiApoi (sau cândva pe acolo) am început Băieții de pe strada noastră, de Naghib Mahfuz, din care am citit primul capitol și apoi m-am oprit, pentru că mi s-a părut suficient. Nu citisem nici recenzii, nici măcar coperta 4, așa că am descoperit singură, pe la finalul capitolului, ce parabolă religioasă este povestea pe care tocmai o terminam. Am reflectat la asta și am decis că este suficient. Suficient și din carte, pentru moment, suficient cu parabolele, și suficient cu religia. Pe data viitoare!

 

 

*******************

la listeAm primit La liste de mes envies, de Gregoire Delacourt, de la o prietenă responsabilă pentru o mare parte din avântul meu cărturăresc. A fost exact ce îmi trebuia. Am citit-o dintr-o răsuflare, hai, două, și mi s-a părut fantastică (mai puțin finalul, dar nu am probleme să ignor finalurile prea fericite, nu cred în ele).

Nu vreau acum însă să scriu despre ea. Revin.

Tablouri de viață

ovarafarabarbati-4566M-am mai străduit acum o vreme să citesc ceva de Siri Hustvedt, dar nu a mers. I-am mai dat o șansă, mai ales că iarna și vrednicia autorităților locale m-au expediat la metrou, care pentru mine este echivalentul fotoliului cu lampadar și ciocolată caldă pe măsuță.

Această carte, O vară fără bărbați, este scrisă din perspectiva unei femei (spre deosebire de cealaltă – poate de aici vine și dificultatea de a o citi). Mi-a plăcut pentru că este o combinație bună de lirism (autoarea / personaj principal este poetă) și autoironie detașată. Fără a fi evident într-un mod neplăcut (mie nu mi-a devenit evident decât acum, două cărți mai la vale, dar poate nu sunt cea mai subtilă cititoare), cartea te poartă prin toate vârstele feminine prin intermediul personajelor și al poveștilor. Sunt acolo și adolescentele iraționale și geloase, și tânăra în plin avânt profesional, și tânăra soție – mamă – gospodină acasă cu copiii de gât și un soț furios, și femeia matură, de 50 de ani, aflată într-un moment de cumpănă în viața ei, și bătrânele care se dezintegrează, dar și cele care sub aparențele conservatoare are vârstei, încă mai ascund rezerve subversive. Cartea nu dă lecții, nu pune presiune, nu atrage atenția asupra a ce e rău și ce e bine, ci pur și simplu prezintă, cu detașare implicată, tablouri din viețile unor femei.