Etichetă: Sigmund Freud

Contradicții?

Gata cu pauza, am revenit la lecturile serioase. Am început volumul 2 al vieții lui Freud, Paria de Irving Stone. Două lucruri mă intrigă în această poveste (pentru că este totuși o biografie romanțată, nu este chiar oglinda perfectă a vieții și gândurilor lui Freud).

Primul este perseverența lui. Mai precis, gradul de nebunie necesar pentru a merge înainte, împotriva tuturor. Și nu era un om care nu își dorea apreciere sau faimă, ci dimpotrivă. Și totuși din carte reiese că a publicat, unul după altul, articole, studii, cărți, despre care știa că o să-i șocheze pe cei a căror apreciere o căuta. Bănuiesc că era destul de lucid cât să anticipeze respingerea, și totuși nu se putea opri, și nici nu încerca acest lucru. O fi psihanalizat cineva acest comportament compulsiv și inadaptat (ca sa ma prefac ca stiu cuvinte mari)? Lăsând gluma și invidia la o parte, scriam mai demult că dacă ești îndrăzneț, îți vin în ajutor forțe nebănuite. Dacă forțele astea se cheamă Dumnezeu sau nu, e o chestiune, cred, de alegere personală. Eu cred că nu trebuie să se cheme nicicum, sunt o chemare în sine.

****

Mai am puțin și termin cartea. Scriam mai sus de două lucruri care m-au uimit. Între timp a trecut suficientă vreme cât să-l fi uitat pe al doilea (din întâmplare, din vreun motiv îngropat?) și să fi apărut altele. Cum ar fi:

  • În ce măsură a fost psihanaliza lui Freud o știință a unei epoci, dependentă de modelul cultural al vremii respective? De investigat.
  • Cum poți să nu fii defensiv în fața celor care te insultă, să fii generos cu cei care nu sunt de acord cu tine și totuși să rămâi în continuare atașat de ideile tale? Să fii în același timp implicat și detașat? Poate dacă ai o chemare și știi lucrul ăsta, și nu ai neglijat-o, ea este atât de puternică încât lucrurile din exterior rămân doar ceea ce sunt, niște lucruri exterioare care joacă doar în filmul realității, nu și în cel al imaginației. Doar urmându-ți visul poți rămâne lucid?
  • Cum se face că unii oameni au impresia că trebuie să merite fiecare fir de ață pe care îl capătă? (întrebare retorică cu rol auto-terapeutic menită să mă facă să citesc biografia lui Steve Jobs ca să mă scutur de aceste idei nesănătoase)

Istorie și isterie

Am terminat Turnul nebunilor, până la urmă m-a prins și mi-a plăcut, dar tot mi se pare că perspectiva autorului nu este foarte clară. Bănuiesc că e dificil să scrii o carte istorică în care chiar să surprinzi atmosfera momentului și esența personajelor. Ce nu mi-a plăcut este că autorul nici nu se imersează total în epocă, nici nu adoptă o perspectivă critică asupra ei de pe poziții contemporane. Tratează lucrurile ca și cum ar ști ce urmează să se întâmple, dar nu vrea să ne spună explicit și încearcă să fie politically correct într-un fel care taie, dacă nu toată, dar o mare parte din savoarea poveștii.

Acum și părțile bune. Nu sunt o cititoare de biografii, decât în măsura în care reușesc să mă identific cu împricinatul. Și m-am identificat cu formula lui profesională: jumătate din timp pentru practică și câștigat bani și jumătate din timp pentru studiu, scris articole, cercetare. Cel puțin după cum reiese din carte, Freud era a man with a mission, care nu se oprea niciodată și pentru care lucrurile s-au înlănțuit într-un fel pe care nu pot decât să îl invidiez cu maximă sinceritate. Perseverența lui nu a fost motivată de aprecierea contemporanilor (deși sunt sigură că i-ar fi plăcut să se bucure de ea mai devreme) ci de un drive interior care face ca nici o altă turnură a lucrurilor să nu fie posibilă.

Înainte să trec la volumul 2 vreau să recitesc prima parte din istoria psihanalizei de Elizabeth Roudinesco, De la Sigmund Freud la Jacques Lacan. Am citit-o acum vreun an și ceva, nu mai știu dacă am scris despre ea, oricum este genul de carte care te face să te simți foarte, foarte ignorant (inițial scrisesem prost și incult, da acu o citesc a doua oară, așa că am evoluat). Și mai vreau să citesc încă o dată Plânsul lui Nietzsche a lui Irvin Yalom. Dacă e bal, bal să fie!