Gata, am terminat-o. Super funny deși pe la final poporul german a ieșit cam terfelit din toată afacerea.

M-au impresionat tare de tot subtitlurile, mi se pare senzațional să incluzi un mini-rezumat de o pagină la începutul unui capitol care are cam douăzeci. Am încercat și eu, după cum vedeți, și chiar cred că am un dar natural pentru această (în curând) specie literară.

Și ca să vedeți că nu am citit așa, aiurea, fără să reflectez adânc și să-mi însușesc ceva tehnici narative, o să vă povestesc pe scurt partea cu angajații simpatici.

Nu poate fi nimic mai plăcut ca o plimbare prin București, vara, la orele amiezii. Iar dacă se întâmplă să mergi și cu mașina fără aer condiționat, vei avea parte de o experiență autentică a vieții în acest oraș. Dacă un turist ratează această experiență, e ca și cum ar fi venit aici și n-ar fi vazut Casa Poporului (ceea ce nu e mare lucru, de fapt, dat fiind că o poate vedea și de pe Lună, mi se spune). Ca bucureștean/ă, te poți simți turist în fiecare zi dacă dorești și, în funcție de emoțiile care lipsesc din viața ta, îți poți condimenta existența cu o vizită în instituțiile publice (dacă la serviciul tău totul merge strună și oamenii sunt prea politicoși) sau poți merge la service să-ți faci itp-ul la mașină (dacă surprizele îți lipsesc cu desăvârșire și nivelul de plictiseală amenință sănătatea ta mintală). Pentru că ești prevăzătoare, ai programat această vizită acum 3 săptămâni, ca să te sincronizezi perfect cu momentul expirării inspecției vechi. Ajunsă în respectivul atelier, ești îndrumată către un angajat în salopetă, cu șapcă și care iese chiar acum din magazie. Te uiți cu atenție și te gândești că, dacă nu îl poți identifica pe cel indicat printre cei patru angajați în salopetă, cu șapcă și care ies chiar acum din magazie, este, cu siguranță, vina ta. Te îndrepți către ei, ești îndrumată către șeful lor care te întreabă politicos ce dorești, îi spui, iar dânsul te întreabă dacă ești proprietarul mașinii. – Nu, răspunzi tu, neștiind ce implicații va avea această mărturisire. Aflând acestea, domnul în salopetă devine vizibil ușurat observând că stă de vorbă cu o adevărată doamnă, nu cu vreuna din femeile acelea emancipate despre care am auzit că obișnuiesc să iasă singure și, cele mai extremiste, chiar să își cumpere singure mașini! Nu e cazul acesta, își spune omul nostru, și încearcă din răsputeri să te ferească de orice informație cu un cât de mic potențial de utilitate pentru ceea ce dorești să faci, probabil, din solicitudine pentru tatăl sau fratele sau soțul care sunt, după cum e normal, proprietarii mașinii si la care trebuie să dai fuga acasă să le gătești o tocaniță și să le scrobești manșetele. Când îi atragi atenția politicos angajatului că dacă venea tata, probabil că nu i s-ar fi oferit explicații nesolicitate despre diferențele dintre cartea de identitate a persoanei și cea a mașinii, angajatul rămâne un timp blocat, cu ochii mijiți și arătând o mare suferință, fără îndoială din cauza unui prânz nedigerat corespunzător. Ai vrea să-i sugerezi un colebil, dar te gândești că este mai bine să profiți de orele amiezii și să vezi cum arată și drumul înapoi spre casă, pentru că, până la urmă, nu sperai că o să rezolvi totul într-un singur drum. Doar nu ești turist!