Etichetă: Isaac Asimov

Rătăciri pe diverse planete

Am terminat Preludiul Fundaţiei de Asimov acum câteva zile. Mi-a luat ceva mai mult să o termin pentru că, dacă e ceva ce mă adoarme negreşit, este cititul pe Nook. Nu ştiu cum şi de ce, dar cert e că din cărţile tipărite pot citi mai mult şi, în plus, reuşesc să le plasez pe noptieră şi să sting lumina înainte de a adormi. Cu Nook-ul mă trezesc pe la ora 3, cu lumina aprinsă şi încercând să-mi dau seama dacă i-am dat deja vreun cot fatal sau încă mai trăieşte.

Nu că mi s-ar fi părut cartea plictisitoare, ba chiar a reuşit să mă surprindă la final, pentru că între atâtea picoteli şi aţipiri, uitasem că o să aibă şi un final. Le voi citi şi pe celelalte, dar nu chiar acum, pentru că mi se pare că e genul de scriere care nu rezistă timpului, tocmai pentru că a fost atât de bine integrată în timp. E greu, dacă nu chiar imposibil, să concurezi cu bugetele hollywoodiene de efecte speciale. Şi e oarecum naivă pentru că insistă să ne explice lucruri care nu au nevoie de explicaţii. Şi nu ne explică altele care ar avea nevoie, dar e evident că nu pot fi explicate.

Apoi am încercat să citesc Omul Pozitronic, care e ok dar nu a prea mers, am citit începutul din The Hobbit, care n-a mers pentru că e scrisă pentru copii şi din film nu e evident acest lucru, dar din carte este, am citit începutul unei cărţi de Rodica Ojog-Braşoveanu, care nu m-a prins pentru că nu sunt în dispoziţie de concediu. Mai am o serie de cărţi de care nu am chef să mă apuc pentru că sunt triste. Nu ştiu ce să fac.

Operațiunea lărgirea orizonturilor

o piatra pe cer

Nu știu cum de n-am citit nicio carte de Asimov până la vârsta asta, poate are legătură cu faptul că acasă aveam o carte de Asimov în franceză și mi s-a părut bizar să citesc în franceză ceva scris în engleză, deși nu e câtuși de puțin mai ciudat decât să citești în română ceva scris în engleză. Acum îmi pare rău că nu le-am citit ”la vremea lor”, mai precis înainte să fi fost anesteziată de toate super mega producțiile hollywoodiene despre conspirații galactice care apar ca ciupercile an de an. Nu că aș fi fan astfel de filme, pentru că nu mă amuză nici urmăririle cu mașini, nici urmăririle cu navete spațiale, pe care ar putea la fel de bine să lipească un sticker cu ”Publicitate”, sau mai pe larg  ”Uite ce chestii tari putem să facem noi pe calculator, deși filmul s-ar fi descurcat foarte bine și fără ele, ba poate chiar ar fi fost mai clar care e subiectul.”’

Sunt sigură că pusă în contextul anilor 50 când a fost scrisă, cartea e mult mai impresionantă decât mi s-a părut mie. Am citit-o ca pe un scenariu de film, mi se pare că nu are nevoie de prea multă prelucrare că s-o ecranizezi, și totuși eu n-am descoperit să se fi făcut vreun film după ea. Dar, după cum spuneam, nu sunt un fan al filmelor de gen, iar cunoștințele mele în domeniu sunt apropiate de zero (poate v-am mai spus într-un alt post că am fost ultima persoană de pe planetă care nu știa că ăla mic și negru de respira greu era ta-su și am fost realmente surprinsă de film).

Plănuiesc să le citesc și pe celelalte, preferabil electronic dacă se poate pentru că n-am înțeles prea bine la ce ne folosește o ediție cartonată dar cu calitatea foii din interior proastă. Probabil editura a intenționat-o drept cadou de sărbători, dar nici chiar ei nu au mizat pe faptul că prietenii recipienți o vor și deschide odată și-odată, fie și numai ca să citească dedicația (deși cred că sunt pe lângă gard și cu obiceiul ăsta desuet).