M-am apucat să citesc această carte fără prea mari așteptări, mai degrabă cu curiozitate. După ce am terminat-o, pot spune că părerea mea este că literatura americană nici nu începe și nici nu se termină cu Henry Miller, așa cum spune cineva pe o copertă. Cartea este o combinație nu prea închegată între multe scene explicite de sex și o caracterizare remarcabilă a unuia din personaje. Nu am înțeles nici unde sunt zilele (pentru că majoritatea acțiunii se petrece fie noaptea, fie într-un timp oarecare), nici în ce sens sunt ele liniștite și nici ce relevanță are Clichy (pentru că singura dată când am avut o vagă imagine a atmosferei locului a fost când autorul și prietenul lui s-au dus în excursie în Luxembourg). Cât despre personajul care beneficiază de talentul literar al autorului, mă întreb dacă e posibil să inventezi un om atât de complex, sau e vorba mai degrabă de o descriere a unui personaj real. Citind despre diversele contradicții și complexități ale personajului, am avut un sentiment probabil nu cu totul străin unui om de știință uitându-se la filmul Gravity. Ca impresie artistică poate fi ceva de capul lui, dar nu cred că NASA l-a adoptat în programul de training al astronauților.
Etichetă: Henry Miller
Speranța moare, dar nu se predă
Nimic nu îți redă cheful de citit ca o hoinăreală printr-o librărie decent echipată. Recolta s-a dovedit a fi promițătoare. Am luat așa:
– 2 cărți de Henry Miller, una e Sexus, pe cealaltă m-am apucat să o citesc acum (pentru că e subțire și mi-e teamă de un angajament mai serios)
– Zoomenirea, de Desmond Morris, care a scris Maimuța goală, pe care m-am apucat să o recitesc. Asta e continuarea, am o dezbatere cu o prietenă pe care trebuie să o combat. Nu mai știu ce susținea ea și ce susțineam eu, dar orice ar fi, voi fi pregătită.
– Gena egoistă, de Richard Dawkins, în aceeași linie ca mai sus.
– Marea despărțire, de C.S. Lewis, pentru că, după cum spune coperta, e singurul autor care face teologia suportabilă (ba chiar amuzantă într-un fel aparte).
Happy, happy!