Când am auzit vorba asta prima data, mi s-a părut o prostie. Când am văzut pe cineva petrecând o oră pentru a muta pixel cu pixel o poză într-un ppt pentru a fi perfect aliniată, m-am răzgândit.

Câteodată suficient este.. ați ghicit, suficient. Ce înseamnă asta?

Ce înseamnă să fii suficient de bun? Sau suficient de cult? Sau o mamă suficient de bună? Un profesionist suficient de bun? Să ai o casă suficient de aranjată / comodă / frumoasă? Sau să faci suficient de mulți bani? Până acum o vreme, credeam că înseamnă să te plafonezi. Acum cred că înseamnă, pur și simplu, să mai faci și altceva. Dacă nu dorm noaptea de grija lucrurilor pe care nu le-am făcut, dar trebuie să le fac că să fiu și mai și, șanse sunt să nu mă bucur nici de cât am / sunt acum, nici să nu reușesc să am / fiu mai mult, iar dacă totuși, printr-o minune, îmi iese, să nu conteze prea tare, pentru că „mai binele” tocmai s-a downgradat la „bine”.

Vestea bună e că dacă te oprești din mutat pozele pixel cu pixel, vei constata că sunt o grămadă de lucruri more rewarding, pe care e suficient să le faci „suficient de bine”!

Cam uitasem de acest proiecțel, dar pentru că n-am mai terminat nici o carte în ultima vreme, uite că m-am întors la el.

Povestea este despre Vietnam și despre cum nu e musai să fii prins într-un război în care nu crezi. Dacă nu îl poți opri, te poți retrage. Autorul a avut curajul să facă acest lucru într-o situație extrem de serioasă, în care consecințele asupra lui puteau fi drastice. Și totuși a făcut-o. Mulți dintre noi însă nu avem curajul să facem acest lucru nici în situații care nu ar presupune să apărem apoi în fața Curții Marțiale. Sau poate curțile noastre marțiale se află în biroul șefului, sau, și mai rău, acasă.

Când un lucru este rău, ar trebui să spunem și, dacă nu se poate remedia, măcar să nu contribuim la el. Nu este foarte plăcut să faci asta, dar face bine pe termen lung. Ne face nouă bine. Și poate că într-adevăr dacă îndrăznim, ne vor veni în ajutor forțe uriașe. Din exterior sau nu neapărat.