Marlene Dietrich, Josephine Baker, Dalida, Lady Diana, Francoise Sagan, Jackie Kennedy, Maria Callas, Edith Piaf, Simone de Beauvoir – am verificat, nu am uitat pe nimeni.

Mă gândeam că o să scriu câte puţin despre fiecare, pe măsură ce citesc, dar nu am timp, că s-au aglomerat sărbătorile peste mine, aşa că o să scriu la grămadă.

Sunt încântată că am citit această carte. Vieţile acestor femei sunt extrem de inteligent povestite iar cartea merită citită fie şi numai pentru asta. Ce deosebire faţă de cuvintele aride ale celeilalte cărţi despre femei celebre pe care am incercat să o citesc mai demult..

Citesc mai departe despre femeile celebre.

Deşi mi-am garnisit bibilioteca şi cu cărţile ei, nici Virginia Woolf n-am citit până acum. Dar o să-i vină şi ei rândul la un moment dat..

Interpretarea vieţii ei mă face să mă întreb ce înseamnă să scrii. Pe ea scrisul a ajutat-o probabil să nu se sinucidă mai devreme, dar soţul ei nu îi permitea mai mult de o oră pe zi, pentru că îi făcea rău.

Scrisul te ajută să exprimi, să te exprimi, să creezi ceva, să te mobilizezi într-un sens constructiv. Desigur, acelaşi lucru îl poţi obţine creând orice altceva, de la cercei artizanali până la monumente istorice. De ce e scrisul mai special? Sau, e mai special? Se aplică efectul ăsta numai creaţiilor artistice sau oricărei creaţii? Mă simt ca un copil care întreabă unde se duc norii :).

Cred că orice creaţie te ajută să te mobilizezi, dar într-unele găseşti valoare, în altele găseşti refugiu. Cred că scrisul, mai mult decât alte creaţii artistice şi mai mult decât activităţile cotidiene şi profesionale, te obligă să acorzi semnificaţii creaţiei tale. Nu cred că te poţi ascunde în scris aşa cum te poţi ascunde în plantatul ridichiilor.

Şi de ce se poate întoarce împotriva ta? E ca şi cum ai scoate din tine acele gânduri care te macină, ai exorciza energiile negative, dar apoi ele se materializează şi te pot consuma din exterior. E o chestiune de alegere până la urmă, nu? Sau de amânare a inevitabilului.