Tema de fundal este epidemia de opioide din America acelor ani, despre care eu nu știam mare lucru, dar încet, încet, informațiile se strecoară spre mine fără să le caut eu în mod special. Povestea specifică este, ca în romanul de origine, cea a unui băiat bătut de soartă dar cu anumite talente și oportunități.

Nu am de gând să povestesc cartea, nu de asta scriu aici, nici citate nu veți găsi ca să ajung la numărul de cuvinte recomandat ca să te ia motoarele în seamă. Două lucruri mi-au părut interesante în cartea asta, care este foarte bine scrisă, entertaining, e lungă dar nu e greu de citit. Unul dintre ele, poate pentru că am citit-o chiar după A Little Life, este cum din circumstanțe nefericite de data asta a ieșit ceva bun. Al doilea lucru e chiar treaba asta cu drogurile, de care mă simt așa de separată de parcă ar fi o poveste despre niște extratereștri dintr-o altă dimensiune.

Încă de la început este foarte ușor să fii de partea eroului principal, pentru că el însuși este de partea lui. Stabilește chestia asta din primele rânduri, când ne povestește cum s-a născut. De-a lungul cărții este un fir roșu această voință a lui de a ieși la suprafață orice s-ar întâmpla. Și i se tot întâmplă diverse tipuri de nenorociri, deși se poate argumenta că nu chiar toate. Nu e neapărat o poveste a unui average Joe, pentru că nu cred că toți copiii, și nici măcar adulții, au atâta maturitate și conștiință de sine. Dar primești mesajul că și tu, la rândul tău, poți depăși obstacolele, poți deveni cineva mai bun, nu ești doar suma a ceea ce ți se întâmplă. Și dă și personajul ăsta cu stângul în dreptul cât cuprinde, nu îi ies non-stop curcubee din fund, e o persoană ca noi, care îi și dezamăgește pe cei din jur, ia și decizii proaste, minte, se ascunde și este stresat că lumea îl vede ca fiind un impostor și tot norocul pe care îl are (pentru că vede că îl are) poate dispărea într-o clipită. Însă nu asta îl definește. Ce aș spune că îl definește este vocea sa interioară (folosită pentru a povesti cartea) care îl ajută să se detașeze un pic, să capete o perspectivă asupra lucrurilor. Sigur, și faptul că vrea din toate puterile să supraviețuiască, dar ca o ființă umană, nu ca un animal care omoară în jur ca să rămână el în viață.

Nenorocirea principală care se întâmplă în cartea asta este dependența de opioide indusă de companiile farmaceutice care prescriau (încă prescriu?) medicamente înalt adictive. Cu greu am găsit un articol în română despre asta, dovadă că e ceva destul de departe de noi, dar iată unul detaliat aici în Adevărul. Eu credeam cu naivitate că dependența de droguri este pentru cei care nu suportă dificultățile vieții, sau care vor să se distreze și nu se mai pot opri. Am văzut și eu House, dar am luat-o ca pe o excepție și oricum nu părea că medicamentele / drogurile alea pe care le lua îi dăunau la modul serios. Nu m-am gândit că dependența de droguri este creată în mod sistematic fix de cei care trebuie să te vindece. Oricine poate avea un accident, o boală sau poate locui cu cineva care are și căruia, inevitabil, îi este prescris un drog care creează dependență. Înțeleg cum a prins în contextul unor schimbări economice care au afectat regiuni întregi și care au dus oamenii la disperare. Dacă ți se pare că viața te-a învins și în plus mai ai și vreo durere cronică, nu e greu să o iei în jos. În Europa, când au început să se închidă exploatările miniere la sfârsitul secolului trecut, foștii mineri s-au apucat de băutură și mulți au murit de boli conexe. Însă nu cred că doctorii au fost cei care le-au prescris băutura. Și din cartea asta, și dacă apuci să citești câteva articole pe tema epidemiei de droguri, afli cum descriu oamenii senzațiile pe care au atunci când consumă. Mi-a rămas în minte asta: ”o îmbrățișare caldă a lui Isus”. Eu n-am fost crescută în spiritul niciunei religii, așa că nu mă mișcă din acest punct de vedere, dar îmi pot vag închipui că este ceva out of this world. E clar o experiență pe care nu ai șansa să o poți avea altfel. Și totuși.. Ideea că în viața asta ni s-a promis o fericire continuă este cea mai sigura cale spre o nefericire continuă. Da, lucruri îngrozitoare se întamplă, da, sunt momente când obosim de toți și de toate, am da orice măcar pentru un cuvânt de aprobare, lasă îmbrățișări calde ale lui Isus. Și totuși..

Din carte am rămas cu impresia că vremurile i-au călcat pe oameni în picioare. Nu pentru că așa se întâmplă cu personajul dar el pare o excepție. Oamenii nu mai pot suporta nicio durere, niciun disconfort, vor o beatitudine nesfârșită, plictiseala îi omoară, durerea îi omoară, totul este insuportabil. Banii dictează tot și oamenii sunt ca niște furnici nesemnificative. Parcă vezi, așa, foarte concret, tăvălugul istoriei venind și răscolind totul în urmă, lăsând un talmeș balmeș de nimicuri desperecheate.

E un lucru bun că a fost scrisă această carte, explică niște lucruri și pentru cei care nu le știau, sau care nu au pus cap la cap informațiile sau nu le-au înțeles. Și cu Demon, aunt June, Tommy și alții, lasă și niște speranțe de vindecare.

Recitind ce am scris îmi dau seama că eu văd că oamenii înșiși sunt responsabili de ce li se întâmplă și că situația exterioară aduce circumstanțe atenuante, dar nu îi absolvă de responsabilitate. Realizez că este o poziție debatable și că există argumente bune și pentru alte opinii.