Am început să citesc Ora 25 cu două strângeri de inimă, dacă se pot număra strângerile de inimă. Una, pentru că mă temeam că e o carte foarte tristă și deci greu de citit. Mă și vedeam hohotind de plâns, citind și hohotind, ați prins imaginea. Când colo, nu e deloc așa. Cartea se citește destul de ușor, mai am puțin și o termin. De tristă, e tristă. Aduce un pic cu We the Living, a lui Ayn Rand, pe care am citit-o mai demult, dar nu e așa lacrimogenă. Sau poate eu m-am mai desensibilizat. A doua strângere de inimă venea din laudele pe care le-am citit la adresa autorului. Totuși, nu e de colo să compari pe cineva cu Orwell, Kafka și Huxley. Pe cineva român. De care n-am auzit. A cărui carte nu e în vitrina tuturor librăriilor, ci am găsit-o într-o librărie religioasă, pentru că autorul a fost preot. Ei bine, da, după umila mea părere, C. Virgil Gheorghiu poate sta pe același raft cu ei toți trei. Indignarea vine din faptul că nu stă și că nu suficientă lume a auzit de el.
Etichetă: Ayn Rand
Caut cititor / cititoare
Am citit Atlas Shrugged de Ayn Rand acum vreo 6 ani, mi-am cicălit prietenii până la plictiseală s-o citească, să am și eu cu cine comenta, dar n-am avut nici un succes. Adevărul e că e o cărămidă de carte, iar dacă acest lucru nu te descurajează, trebuie să fii realmente tenace ca să treci de primele 100 de pagini și să te obișnuiești cu stilul și cu limba engleză cam de manual.
Am aflat recent, cu întârziere cam de un an, că s-a făcut și un film, partea 1, urmează partea a 2-a peste câteva zile (coincidență). Când am citit cartea, îmi amintesc că am fost chiar surprinsă că nu există nici un film, până la urmă, e în bibliografia obligatorie pentru liceu în State, dar nu mi-a părut rău pentru că nu îmi puteam închipui ce ar putea aduce în plus un film acestei cărți, dar îmi puteam imagine o mie de moduri în care o poate face arșice.
Am citit câteva review-uri înainte să văd filmul, toate proaste, toate scrise de oameni care n-au citit cartea, dar au impresia că asta, cumva, nu este o problemă, iar unii din ei chiar vorbesc în numele celor care au citit cartea, spunând că, desigur, nu are cum să ni se pară „entertaining” acest film care conține doar conversații incomprehensibile de business și impresionante cantități de vin. Singura problemă este că dacă ar fi citit cartea și ar fi înțeles ceva din ea, și-ar fi dat seama că entertainmentul este ultima grija a autoarei care, la final, nu se jenează să trântească un monolog propagandistic de 30 de pagini. Revenind la film, mie mi s-a părut ok, ba chiar aș putea spune că mi-a plăcut. Poate e meritul celor 6 ani care au trecut de când am citit cartea, detaliile s-au mai estompat, personajele nu mai au o imagine atât de pregnantă în mintea mea. Indiferent de lucrurile astea, filmul mi se pare fidel ideii și atmosferei cărții. Poate chiar prea fidel, pentru că uiți adesea că povestea e o utopie, iar personajele niște arhetipuri. Există voci care găsesc că nu e o coincidență faptul că filmul se lansează în această perioadă în care America se află în criză și viitorul povestit în carte seamănă destul de tare cu prezentul pe care îl trăim. Este posibil, dar nu e foarte important. Mesajul e valabil indiferent ce se întâmplă în exterior.
În continuare sunt în căutarea cuiva care să fi citit această carte și care să aibă chef să o discute. Exclus cei care au văzut doar filmul.
