Vacanță ratată cu muncă și extratereștri

După atâtea cărți serioase, aveam chef de ceva mai relaxant și am luat cartea asta. Am câteva cărți de frații Strugațki luate de la un Gaudeamus, am citit una, m-am împotmolit în alta și acum am încercat-o pe asta, Hotelul „La crucea alpinistului”. A fost exact ce trebuia. Un roman polițist care se transformă în SF la final, dar asta e destul de puțin important. Stilul e foarte relaxat și relaxant, o citești fără să te oprești, au ajutat și vremea de afară și mai ales mersul cu metroul.

Mi s-a părut genul de carte după care crezi că s-ar face un film excelent, dar de fapt sunt șanse mai mari să fie cu totul ratat, pentru că nu văd ce ar putea aduce ecranizarea în plus personajelor (am deja câteva cărți în categoria asta, poate ar trebui să o instituționalizez). Oricum, e puțin unfair că ajung să citesc cărți de genul ăsta doar ca să-mi iau avânt din nou pentru cele „serioase”.

Având în vedere că săptămâna viitoare o să-mi iau concediu pe care însă nu-l voi petrece unde am vrut din cauza vremii și, mai mult, o să am ceva de muncă în el (nu pentru munca plătită, mai bine, pentru una pe care o plătesc eu), nu-mi pot dori decât să apară și niște extratereștri la final ca totul să fie foarte, foarte amuzant. Viața ca în cărți..

Și mai multe întrebări existențiale (sau cu ciomagul după marțieni)

Stăteam zilele astea și cugetam la ce să mai scriu, când am avut o revelație!

Da’ dacă extratereștrii îți impun reguli idioate, ce faci, te lupți cu ei? Și dacă sunt de-a dreptul neciopliți, ce faci, te refugiezi în lanul de ciulini albaștri? Și dacă se pun bine cu stăpânirea, organizezi o insurecție? (Notă: cine crede că vorbesc despre altceva e invitat să citească postul anterior și cartea aferentă, orice asemănare, etc, etc)

Revenind, acum serios, ce faci, te lupți? Sau te mulțumești să-i bârfești pe marțieni la cârciumă și până la urmă tot la timbrele tale ajungi?

Care sunt bătăliile care merită? Merită vreuna? Și dacă nu suntem în stare să luptăm pentru lucruri mărunte, cum o să fim în stare să luptăm pentru cele importante?

Oare toți cei care au luptat pentru un ideal erau bolnavi la cap? Ce i-o fi făcut să-și lase timbrele?