În stilul ăsta, o să am un blog pe care voi scrie în fiecare anotimp, telegrafic și cu bullet points, o listă de cărți ca lista de piață, bifat și pe aia, și pe aia, nu mai știu despre ce era vorba în ea, dar ce contează, am citit-o, nu? asta e important..

Se vede treaba că nu prea mă ajută calendarul ăla insightful pe care mi l-am făcut cadou la începutul anului..

Deci, ce am mai citit:

O super carte, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, de C.S. Lewis, pe care eu l-am confundat cu Lewis Carroll, care a scris Alice în Țara Minunilor, așa sunt de incultă. Da poate tot răul înspre bine, că altfel nu cred că luam cartea. Oricum, rezultă că C. S. Lewis a scris Cronicile din Narnia, așa că nu eram chiar pe planeta cealaltă (din întâmplare, desigur).

Pentru un profan în ale religiei (cred că e un pleonasm, sau cel puțin o ciudățenie lingvistică ce permite unui cuvânt să devină mai degrabă metaforic pentru ca apoi să-l poți folosi, metaforic, chiar în sens propriu), cartea e mai degrabă subtilă. Merge pe raftul cu cărți de citit a doua oară.

Dragostea e un bonsai, de Alice Năstase. Am vrut să mi-o cumpăr acum ceva vreme, dar nu părea că se potrivește în context, între timp am primit-o cadou de la mama, așa că am citit-o și a fost momentul potrivit. De câte ori citesc câte o carte de Alice Năstase, îmi trec (nu prin cap, ci de tot) toate gândurile de perfecțiune, previziune (a consecințelor veșnice ale tuturor încruntăturilor mele) și prevedere (în scopul evitării celor anterior menționate și creării unei lume fericite și profund îndatorate mie pentru acest lucru). Mă liniștesc brusc și îmi spun, metaforic desigur, ca e o ok să fii și tâmpit, e ok să îți închipui marea cu sarea și să aștepți diverse absoluturi, e ok să-ți smulgi părul din cap câteodată de cât de prost ești și e ok să faci chestia asta în repetate rânduri. Și cu asta, gata. Mă duc să salvez lumea.