Pierdut simplitate. Ofer recompensă.

Am terminat Sînt o babă comunistă și o să-mi mai iau niște cărți de Dan Lungu, care scrie cam în stilul Ileana Vulpescu, sper să nu fie toate cărțile foarte asemănătoare.

Cât despre chestiunea de fond, mi se pare că o analogie care funcționează este cea cu anii de studenție. Sigur că stăteam în cămin, și în fiecare an trebuia să vopsim paturile și să reparăm tocurile la ferestre, dar ne distram foarte tare în timp ce făceam asta, și sigur că profii erau în mare parte depășiți iar unii ramoliți de-a dreptul și citeau cursul din niște pergamente antice, și ne tratau ca pe niște gândaci, dar ne distram și pe tema asta. Da, nu aveam bani și când reușeam să-mi cumpăr un plic de praf de capuccino era sărbătoare și visam ziua în care o sa-mi permit să-mi iau un demachiant Nivea, dar nici asta nu-mi dădea prea multe dureri de cap. Pentru că eram tineri și veseli și ne descurcam și în jurul nostru erau oameni la fel ca noi, și nu făceam parada modei și nu ne lăudam în ce străinătățuri am mai fost și cine avea chef, găsea câte un ONG unde să lucreze și care să-i dea o altă perspectivă despre lume și viață. Ne-am răsculat atunci? Nu, deși multe lucruri erau îngrozitoare și multe încă sunt. M-aș întoarce acum la căminele fără apă curentă, înghesuite și vechi și la prelegerile inutile și plictisitoare până la sinucidere? În mod cert, nu! Singurul lucru la care m-aș întoarce este simplitatea vieții de atunci, pe care am regăsit-o mai târziu, pe niște meleaguri considerate mult mai capitaliste. Poate despre asta sunt nostalgiile..

Nostalgii?

Am pus un pic on hold spălatul creierului pentru că vineri o întâmplare fericită a combinat o oră liberă cu proximitatea unei librării și mi-am cumpărat Sînt o babă comunistă de Dan Lungu, pe care m-am și apucat să o citesc și până mâine cred că o termin. De câteva luni mi-o tot recomandă o prietenă, dar eu mă încăpățânez să dau bani pe McEwan si Yourcenar, în loc să sponsorizez literatura autohtonă și contemporană.

E despre o femeie care își amintește de viața ei de pe vremea împușcatului și se întreabă dacă faptul că era mai fericită atunci o face să fie o comunistă nostalgică. Da, e adevărat că multă lume o ducea mai bine atunci, pentru că aveai bani, dar nu aveai ce cumpăra cu ei, pe când acum e invers. Ceea ce atunci genera o mare satisfacție când reușeai să-ți iei ceva, iar acum trăim o frustrare perpetuă. Avantaj – atunci. Pe vremuri, dacă îți jucai bine cărțile și făceai ce trebuie, o puteai duce destul de bine. Cam ca acum, doar că acum nu mai e așa de clar „ce trebuie”. Avantaj – tot atunci. Desigur, acum avem mai multe oportunități, libertatea de exprimare, de a călători, de a avea o părere proprie, ar trebui să fie suficient. În esență, ce îi putem reproșa femeii (și tuturor celor ca ea)? Că nu s-a ridicat împotriva regimului? Că n-a militat pentru libertate? Nu se poate ca toată lumea să aibă vocație de activist. Iar atunci când activezi împotriva sistemului, își trebuie și vocație, nu doar abilități. Ea și-a trăit viața așa cum a știut mai bine. Nu e ăsta cel mai important lucru pe care îl putem face?