Am terminat de citit Casa de la Petrodava, care, dupa parerea mea, este departe de a fi opera de maturitate a celui care a scris Ora 25.
Când am început să scriu acest comentariu, aveam de gând să explic multiplele feluri în care această carte nu mi-a plăcut. Între timp, m-am mai liniștit, am mai citit alte cărți și nu mai sunt așa de războinică. Ba chiar mă gândesc să recitesc Rebreanu și Slavici, poate mă reconectez cu atmosfera satului român, pentru că această poveste m-a debusolat. De fapt, nu atât povestea, cât personajele principale, care sunt prezentate într-o lumină despre care nu îmi dau seama dacă este naiv-epopeică, îngrozitor de sarcastică sau patologic delirantă. Nu îmi pot închipui o astfel de lume, astfel de oameni, care gândesc în astfel de coordonate. Nici chiar dacă sunt exagerate trăsăturile lor, pentru că nu înțeleg de la ce poți porni pentru a exagera în această direcție. O mai fi citit cineva cartea asta să mă lămurească?
Operațiunea lărgirea orizonturilor
Nu știu cum de n-am citit nicio carte de Asimov până la vârsta asta, poate are legătură cu faptul că acasă aveam o carte de Asimov în franceză și mi s-a părut bizar să citesc în franceză ceva scris în engleză, deși nu e câtuși de puțin mai ciudat decât să citești în română ceva scris în engleză. Acum îmi pare rău că nu le-am citit ”la vremea lor”, mai precis înainte să fi fost anesteziată de toate super mega producțiile hollywoodiene despre conspirații galactice care apar ca ciupercile an de an. Nu că aș fi fan astfel de filme, pentru că nu mă amuză nici urmăririle cu mașini, nici urmăririle cu navete spațiale, pe care ar putea la fel de bine să lipească un sticker cu ”Publicitate”, sau mai pe larg ”Uite ce chestii tari putem să facem noi pe calculator, deși filmul s-ar fi descurcat foarte bine și fără ele, ba poate chiar ar fi fost mai clar care e subiectul.”’
Sunt sigură că pusă în contextul anilor 50 când a fost scrisă, cartea e mult mai impresionantă decât mi s-a părut mie. Am citit-o ca pe un scenariu de film, mi se pare că nu are nevoie de prea multă prelucrare că s-o ecranizezi, și totuși eu n-am descoperit să se fi făcut vreun film după ea. Dar, după cum spuneam, nu sunt un fan al filmelor de gen, iar cunoștințele mele în domeniu sunt apropiate de zero (poate v-am mai spus într-un alt post că am fost ultima persoană de pe planetă care nu știa că ăla mic și negru de respira greu era ta-su și am fost realmente surprinsă de film).
Plănuiesc să le citesc și pe celelalte, preferabil electronic dacă se poate pentru că n-am înțeles prea bine la ce ne folosește o ediție cartonată dar cu calitatea foii din interior proastă. Probabil editura a intenționat-o drept cadou de sărbători, dar nici chiar ei nu au mizat pe faptul că prietenii recipienți o vor și deschide odată și-odată, fie și numai ca să citească dedicația (deși cred că sunt pe lângă gard și cu obiceiul ăsta desuet).
