Robotul care devine om. Sau invers

Omul bicentenar, iată încă un film pe care îl pot adăuga liniștit, de pe acum, la lista celor pe care aș vrea să le văd, dar nu le voi vedea în viitorul apropiat. Am terminat Omul pozitronic al lui Asimov, care e romanul poveștii după care s-a făcut filmul (sau cam așa ceva). E povestea unui robot care vrea să devină om și face tot ceea ce este omenește posibil ca să-și atingă scopul, sau mai degrabă să-i convingă pe oameni să-l accepte. Își face rost de un corp de android, devine artist, scrie cărți, face bani, cugetă, inventează, se confuzează, se întristează, și câte și mai câte. Până la urmă găsește argumentul suprem, dar nu vi-l spun, vă las să-l ghiciți (sau să citiți). Povestea e emoționantă.

Interesant e că, dacă o sucești invers, te apucă plânsul la propriu. Cum ar fi un om care să facă tot posibilul să devină robot? Adică un om care își înfige în cap niște reguli pe care nici nu s-ar gândi vreodată să le încalce, nu mai e în stare să creeze nimic, tot ce produce este gata mestecat, rumegat, digerat de alții (de la televizor, îndeobște, sau sediul central, tot aia), nu se întristează (ci este într-o permanentă veselie isterică), nu se îndoiește (de ce s-ar îndoi? nu e totul clar? el știe), are o rutină pre-programată și nu se abate de la ea. Mda.

Banalități, colecția primăvară – iarnă

N-am fost foarte încântată când am citit articolul lui Pleşu în care vorbea de tipuri de cititori, pentru că aveam o vagă bănuială că m-aş înscrie şi eu într-una din categoriile puţin măgulitoare ale devoratorilor de cărţi fără nici un discernământ. Dacă mă uit pe orice lista de cărţi de bază, considerate ca fiind formatoare de caractere şi cultură, de abia dacă pot spune că am bifat 10% din ele. Oricum ai face însă, oricât te-ai strădui, tot atâtea cărți poți citi într-o viață și atunci, inevitabil, vei avea alte cărți lipsă la apel. Numai gândul că aș putea să nu fi citit toate cărțile minunate pe care le-am citit, în favoarea unor necunoscute, mă face să mă simt instantaneu mai bine, indiferent în ce categorie de cititori aș fi.

În altă ordine de idei, în mod total neașteptat, zilele astea a venit primăvara. Ceea ce înseamnă că bietele cărți nu mai trebuie să joace poticnit rolul terapeutic pe care îl tot macină de câteva săptămâni, acum e soare, mi s-a risipit iarna din cap, pot să citesc de plăcere.