Actori în piesa altcuiva

actoriiAm terminat cartea de anul nou (nu chiar de Anul Nou, dar atunci, plus-minus o zi). Când am cumpărat-o nu știam că e o carte de nuvele, așa că surpriza a fost una plăcută, deși nu aș fi vrut să irosesc două bucăți de tort una după alta. Acum însă răul este făcut.

Nuvelele scurte, 10 pagini în medie, sunt scene din viața imigranților ruși la Paris (sau aiurea) prin anii 30, înainte de război (sau cel puțin atunci sunt scrise). Am citit un review pe undeva care spunea că personajele sunt ca niște spectre, ca umbrele pe perete, se mișcă un pic și apoi înțepenesc, poți vedea prin ele. Mie nu mi s-a părut că e așa. Mi s-a părut că în jurul poveștii, înainte de ea și după ea,  sunt lucruri care se întâmplă, viață care se întâmplă, doar că nu e eroică sau memorabilă, e jalnică pe alocuri, câteodată învinsă, iluzionată sau lucidă, în general tristă.

Povești despre întuneric și lumină

concert-in-memoria-unui-ingerDe câte ori pun mâna pe o colecție de nuvele, mă bucur ca și când aș avea o zi liberă, în care pot să adun o grămadă de mici plăceri: o baie cu spumă, o cafea cu o prietenă, un teatru sau un film, o carte în fotoliu, o hoinăreală prin magazine, toate în aceeași zi, fiecare suficient de scurtă încât să nu acapareze ziua. Fiecare, separat, ar fi o evadare. Împreună sunt un răsfăț.

La final, autorul a inclus câteva însemnări din jurnalul de scriitor, în care explică în ce fel o carte de nuvele gândite împreună e diferită de o colecție de nuvele, gândite și scrise separat, dar adunate la un loc. Nu m-am gândit niciodată la asta, dar, desigur, are dreptate. Cele patru nuvele din această carte sunt despre bine și rău, despre dragoste și ură, într-un fel care te pune un pic pe gânduri, cu toate că până la final îți servesc și rezolvarea (nu întotdeauna bună sau fericită).