Să aterizăm

dezonoareCred că există un moment potrivit pentru fiecare carte, deși nu întotdeauna cel pe care l-ai fi anticipat. M-am apucat să citesc Dezonoare, de Coetzee, într-un moment în care eram în impas cu alte două – trei cărți pe care le-am tot început și le-am tot lăsat. Sunt unele cărți care mă entuziasmează și pe care nu pot să le las din mână și mă fac să plâng tare sau să râd tare sau să cad în reverii filosofice. Cărțile lui Coetzee, pentru mine, nu sunt așa. Îmi place însă sinceritatea lor, faptul că personajele sunt autentice, de cele mai multe ori în detrimentul lor. Efectul cărților asupra mea este că mă aduc cu picioarele pe pământ, mă scutură de basme și happy ending-uri, ceea ce nu poate fi decât benefic.

Planuiesc sa vad si filmul.

5 in 1

Am mai citit în ultima vreme A Town Like Alice, de Nevil Shute, o carte care cuprinde material pentru 5 filme diferite, printre care ar putea fi Australia, La source des femmes, un film senzațional care nu s-a făcut încă despre marșul unui grup de femei prin junglă, fiind prizoniere de război ale japonezilor în WW2, un film educativ despre cum să dezvolți economic un oraș din mai nimic, precum și unul având ca protagonist un avocat londonez aproape de pensie care face cunoștință cu un client atipic. Cartea e scrisă foarte meticulos, niciun amănunt, important sau neimportant, nu este omis, autorul pare că nu se grăbește nicăieri, nu se străduiește să construiască nici un suspans, are un ritm din care nu îl poate scoate nimeni și nimic.

Toate aceste povești au în centru o singură eroină principală, o tânără remarcabilă, cum probabil zice autorul pe undeva, dar plină de modestie, fără fitze și figuri, care știe unde îi e locul și nu se amăgește visând la cai verzi pe pereți, ci își ocupă timpul cu activități serioase, cum ar fi transformarea unui cătun nenorocit din pustiul Australiei într-un orășel înfloritor. Poate că am eu tot felul de nostalgii, dar mi-ar plăcea să trăiesc într-o cultură care te formează mai cu capul pe umeri și picioarele pe pământ.