Despre fericire sau lipsa ei

Când am primit pentru club cartea asta – De ce să fii fericită când poți fi normală?, de Jeanette Winterson, am crezut că este altceva.

Eram atunci cufundată în curentul anti-„fericire cu orice preț” (vezi School of life, de exemplu) și am interpretat-o în această notă: fericirea e un produs pe care multă lume (comercială sau nu) încearcă să ți-l bage pe gât, dar în realitate este o iluzie most of the time, așa că ar fi mai bine să acceptăm normalitatea vieții, cu suferințe, frustrări și rare momente de fericire.

Ei bine, cartea este fix invers (adică susține fericirea în detrimentul normalității), dar definițiile termenilor sunt diferite; nu e plasată în universul insta-fericirii, ci în realitatea celor care nu au trăit mare parte din viața lor pe rețelele sociale și deci normalitate pentru ei nu are neapărat o conotație aspirațională, cât (probabil) una care reglementează. Este povestea autoarei, modificată ca să poată fi spusă, pentru că este o poveste grea și plină de tristețe, cu atât mai mult cu cât stilul în general este unul sprinten și plin de umor (negru, mostly). Mi-a plăcut mult, mai ales modul cum trece de la povestea unor evenimente trecute, reinterpretate, la gânduri și interpretări explicite. Cărțile te pot salva, într-adevăr, îți poți rescrie viața într-o versiune pe care să o poți digera mai bine, deși nici această versiune nu este, nici pe departe, vreuna ideală.

Gânduri

A privi și a vedea, de Alain de Botton, este o carte mică și subțire, pe care o țineam în rucsacul de laptop fix din acest motiv. Nu era în lista de vacanță, dar era în rucsac, așa că am citit-o. Conține câteva eseuri despre lucruri esențiale cum ar fi plictiseala, grădina zoologică și bărbații celibatari (jur că oricare trei lucruri aș fi ales din cuprins, ar fi devenit evidentă o legătură plină de semnificații intre ele).

Apoi am petrecut o vreme uitându-mă la tablourile lui Edward Hopper. Nu e foarte la modă să te angajezi în activități contemplative. Privim ca să alegem, rapid, ce ne place, ce ne susține argumentele, ce ne face să arătăm mai frumoși și mai plini de succes. În mare parte din discuțiile pe care le avem cineva trebuie să aibă dreptate, dacă se poate rapid, sau cineva trebuie să NU aibă dreptate, nu putem, pur și simplu, să explorăm niște idei, să vedem cum ar arăta dacă am pune lumina pe ele din colțul ăsta.. dar dacă am muta-o aici? Câteodată nu avem timp, și o să revin la chestiunea asta, dar câteodată avem timp, dar nu știm să o facem, pare că nu e ceva demn de noi, care e musai să fim decisivi și să avem dreptate rapid.