Creație, atunci și acum

Am mai citit în această vacanță Frankissstein, o poveste de iubire, de Jeanette Winterson. O carte excelentă, scrisă pe multe planuri temporale, foarte ingenioasă și care are de toate dar fără a fi o salată, cum s-a mai întâmplat altora. Trebuie să recunosc că problema inteligenței artificiale și a creării vieții după moarte nu e dintre cele care nu mă lasă să dorm noaptea. Nu mă tem în mod special nici că ne invadează roboții, nici nu simt vreun entuziasm tehnologic ieșit din comun. Planul care mi s-a părut mie interesant este cel care discută despre viața pe care o trăiești acum, și cât de sincronizate sunt aspectele fizice și psihice / spirituale și ce să faci (dacă să faci ceva) atunci când nu sunt. Ce înseamnă să creezi viață, ce înseamnă viața în sine și ce din ea poți păstra? Și, desigur, unde și ce este iubirea în toată afacerea asta? Mai multe întrebări decât răspunsuri, după cum îi șade bine oricui nu s-a trezit gata iluminat de dimineață. Dar pe lângă toate astea, cartea este foarte smart scrisă, ai surprize la tot pasul (nu de acțiune), chiar și după ce o citești.

(ne)clar de toți și toate

E a treia carte pe care o citesc de Romain Gary și pare că e un autor cu multe stiluri. Cartea asta, Clar de femeie, e una scurtă și aduce pe alocuri a Boris Vian, dialogul e cumva fantastic și dificil de înțeles fără a face salturi mari încolo și încoace. Sau poate vremurile astea uscate și concrete mă țin departe de orice e câtuși de puțin subtil. E un fel de poveste de iubire, de fapt sunt mai multe povești de iubire, mie mi-a fost greu să empatizez cu unele din ele, dar poate și asta e doar consecința unor locuri comune plantate în capul meu. Cam asta am simțit citind cartea, o nepotrivire culturală, de timp, spațiu și mediu. Am citit că s-a făcut un film dupa carte, cu nume celebre dar review-uri proaste, nici nu știu dacă l-aș vedea. Povestea paralelă a dresorului de animale m-a impresionat mai mult, poate grotescul ei îmi este mai familiar decât iubirile eterice trăite de personajele principale. Nimic din ce spun nu e o critică a cărții; mai degrabă nu m-am ridicat eu la înălțimea ei.