Colette sau „a fi” şi „a face”

Nu am citit nimic de Colette, nici nu m-a măcinat vreodata curiozitatea. În mintea mea ea era undeva lângă Balzac (deşi nu s-au intersectat cronologic), amândoi fiind pe un raft cu eticheta boring, a se evita.

Aşa cum se întâmplă de obicei cu toţi cei despre care crezi că sunt boring cu spume, rezultă că lucrurile stau exact pe dos. Am fost impresionată. Emblematic şi deschizător de ochi pentru mine a fost anticomparaţia (există cuvântul ăsta? – nu-mi răspundeţi, e retorică întrebarea) cu Simone de Beauvoir. Respectiv, o femeie care trăieşte pentru a schimba ceva în lume vs o femeie care trăieşte exclusiv pentru propria ei plăcere. Evident, e o caracterizare simplista a Simonei de Beauvoir, dar nu asta ne interesează acum. Nu m-am gândit niciodată că poţi trăi exclusiv pentru propria ta plăcere (cei care nu s-au gândit nciodată la altceva se pot opri acum din citit). Mi se pare înspăimântător de sănătos. Desigur, bonusul în cazul ei este că a şi lăsat o operă, a şi creat / făcut ceva, în afară de „a fi”. Dar pentru cei care vor să „fie”, ceea ce fac face parte tot din ceea ce sunt. Nu lasă o operă ca să educe, să deschidă ochii, să facă lumea mai bună, veselă, sănătoasă, etc, ci lasă o operă pentru că nu s-au putut împiedica să o producă. În schimb, pentru cei care vor în primul rând să „facă”, bănuiesc (experienţa proprie îmi spune aşa, bănuiala e legată de generalizarea ei) că „a fi” e oarecum o chestiune de necesitate, pentru că nu poţi construi nimic dacă ai crăpat de oboseală, boli şi stress.

Rezoluţii pentru anul nou (poate şi mai devreme): să citesc ceva din ce a scris femeia asta şi să încerc să fiu mai mult decât să fac.

Citesc mai departe despre Virginia Woolf. Una caldă, una rece..

12 din 13

Am început (şi între timp am şi terminat) să citesc o colecţie de 13 povestiri de Aldous Huxley. Citisem Brave New World mai demult, evident mi-a plăcut, aşa că am cumpărat şi aceste povestiri. Scrie plăcut şi uşor de citit, deşi editorul pe alocuri şi-a luat banii degeaba pentru că unele pasaje sunt stângace şi cu repetiţii, iar traducătorul a mai dat rateuri.

Am citit 12 din 13 povestiri, pe cea cu micuţa mexicană nu am putut-o citi din start, nu m-a inspirat titlul.

Mi s-a părut curios cum unele povestiri surprind perspective feminine foarte realiste şi, deşi evident bazate pe anumite generalizări, cu suficiente detalii încât să îţi poţi închipui că o astfel de femeie ar putea exista. Şi mai spunem că bărbaţii nu ne înţeleg..