Vacanță ratată cu muncă și extratereștri

După atâtea cărți serioase, aveam chef de ceva mai relaxant și am luat cartea asta. Am câteva cărți de frații Strugațki luate de la un Gaudeamus, am citit una, m-am împotmolit în alta și acum am încercat-o pe asta, Hotelul „La crucea alpinistului”. A fost exact ce trebuia. Un roman polițist care se transformă în SF la final, dar asta e destul de puțin important. Stilul e foarte relaxat și relaxant, o citești fără să te oprești, au ajutat și vremea de afară și mai ales mersul cu metroul.

Mi s-a părut genul de carte după care crezi că s-ar face un film excelent, dar de fapt sunt șanse mai mari să fie cu totul ratat, pentru că nu văd ce ar putea aduce ecranizarea în plus personajelor (am deja câteva cărți în categoria asta, poate ar trebui să o instituționalizez). Oricum, e puțin unfair că ajung să citesc cărți de genul ăsta doar ca să-mi iau avânt din nou pentru cele „serioase”.

Având în vedere că săptămâna viitoare o să-mi iau concediu pe care însă nu-l voi petrece unde am vrut din cauza vremii și, mai mult, o să am ceva de muncă în el (nu pentru munca plătită, mai bine, pentru una pe care o plătesc eu), nu-mi pot dori decât să apară și niște extratereștri la final ca totul să fie foarte, foarte amuzant. Viața ca în cărți..

lumi și vremuri

Am șters de praf un raft de cărți și am descoperit că am o grămadă necitite, de unele și uitasem, și m-am bucurat și m-am întristat în același timp, pentru că iar nu am motive să plec la hoinăreală prin librării, am de citit acasă cât pentru un război întreg.

Viața și vremurile lui Michael K este o carte foarte ușor de citit, așa cum veți afla citind orice recenzie, din păcate asta nu i-a ajutat pe cei care au recenzat-o să o și citească, dovadă faptul că dacă în carte ar fi după cum au scris ei pe coperta, nu aveți de citit decât primele 20 de pagini.

Nu am nimic de comentat despre război, umanitate, legătura cu pământul și alte teme pe care le-am disecat până s-au uscat prin alte cărți în anii de școală. Ce m-a șocat a fost sentimentul că nu citesc despre lumea noastră. Pentru mine Africa de Sud este pe o altă planetă. Citind, mă miram că au și ei munți, și iarbă, și copaci, și mare, dar stăteam precaută ca la Alien când știam că din burta personajului perfect inofensiv va ieși o arătare cum n-am mai văzut. Era aprilie și toamna era pe sfârșite, locurile aveau nume olandeze dar se aflau pe o altă planetă. Lumea noastră, sau ceea ce ne închipuim că este lumea noastră, e doar un ciob și nu îți poți da seama, doar privindu-l, dacă a provenit dintr-o vază, dintr-un borcan de murături, sau dintr-o oglindă.

Despre Michael K se spune că era sărac cu duhul, dar nu poți ști, pentru că autorul i-a dat vocea lui. Nu prea înțelegea ce se întâmplă în jurul lui, dar câți dintre noi chiar înțeleg? Și până la urmă, ce contează? Nu vroia sa fie parte din nici un război, vroia doar să trăiască în condițiile lui. Iar dacă nu, să moară. Și nu era un act de curaj, era ceva natural, în firea lucrurilor, era un optimist. Numai pesimiștii se sinucid înainte de a muri de la sine. Tristă carte.