Am mai citit în această vacanță Frankissstein, o poveste de iubire, de Jeanette Winterson. O carte excelentă, scrisă pe multe planuri temporale, foarte ingenioasă și care are de toate dar fără a fi o salată, cum s-a mai întâmplat altora. Trebuie să recunosc că problema inteligenței artificiale și a creării vieții după moarte nu e dintre cele care nu mă lasă să dorm noaptea. Nu mă tem în mod special nici că ne invadează roboții, nici nu simt vreun entuziasm tehnologic ieșit din comun. Planul care mi s-a părut mie interesant este cel care discută despre viața pe care o trăiești acum, și cât de sincronizate sunt aspectele fizice și psihice / spirituale și ce să faci (dacă să faci ceva) atunci când nu sunt. Ce înseamnă să creezi viață, ce înseamnă viața în sine și ce din ea poți păstra? Și, desigur, unde și ce este iubirea în toată afacerea asta? Mai multe întrebări decât răspunsuri, după cum îi șade bine oricui nu s-a trezit gata iluminat de dimineață. Dar pe lângă toate astea, cartea este foarte smart scrisă, ai surprize la tot pasul (nu de acțiune), chiar și după ce o citești.