Categorie: vremuri vechi și noi

Mama natură și alte cântece

Titlu: Acolo unde cântă racii

Autor: Delia Owens

Editura: Polirom

Se pare că în ultima vreme am oscilat între cărți foarte serioase și cărți hm.. mai puțin. Am ales cartea asta la club pentru că părea că toată lumea o citește, dar pentru mine a fost o mare dezamăgire. Sigur, nu e din seria Musso, dar se rostogolește repede spre zone bizare. E clar că autoarea are talent la scris și e clar că e pasionată de natură, dar povestea devine atât de neverosimilă și telenovelistică încât nu prea te mai bucuri de lectură, adică eu nu m-am bucurat că eram ocupată să exclam Pe bune? Hai, serios? Iar finalul mi s-a părut descumpănitor și foarte înfipt în niște norme culturale cu care nu prea rezonez.

Atenție, spoiler alert!

Deci până la urmă Kya chiar l-a omorât pe Chase, cu maximă premeditare, pentru că se temea că el o să încerce să o violeze sau să o omoare și asta e un fel de self defense anticipativ, which makes it ok in ochii tuturor personajelor. Mi se pare de pe altă planetă acest raționament. Oricum, spre o comparație, în timp ce citeam cartea, m-am uitat la primul sezon din Ku’damm, un serial german plasat în anii ’50, deci mai devreme un pic decât romanul Deliei Owens. Întâmplător și în acest serial există un viol și o răzbunare, dar situația se derulează complet diferit (fără alte spoilere aici, vedeți serialul, e cool). Da, îmi dau seama că nu e nici ăsta vreun documentar și realitatea nu este nici pe departe atât de cinematografică. Mi se pare însă interesant de observat diferența de perspectivă.

Traume

Titlu: Pe frontul de vest nimic nou

Autor: Erich Maria Remarque

Editura: Polirom

Am ratat șansa să pun o poză frumoasă cu cartea asta pe o terasă la Viena, cu orice fundal s-ar fi nimerit, pentru că oriunde te-ai nimeri pe acolo e ceva frumos în fundal.

Pentru că am citit haotic în copilărie, l-am descoperit pe Remarque foarte recent și mă bucur că e așa, pentru că nu știu ce aș fi înțeles din toate poveștile astea de război pe vremea aceea. Acum însă, întâmplarea face că am citit-o în paralel cu (ascultatul cărții) The Body Keeps the Score, a lui Bessel van der Kolk, despre care o sa scriu separat, o carte despre traumă și posibilitățile de vindecare, pe care ar trebui să o citească oricine are un interes în sănătatea minții și corpului. Adică am văzut în același timp cum se produce trauma și cât de dificil este să o vindeci. A fost ca o conversație între cei doi autori, petrecută în capul meu. Mecanismele pe care le descria psihiatrul erau exemplificate perfect de scriitor.

Deși războaie se petrec tot timpul în lume, întâmplarea fericită face să nu fie chiar acum nici unul în ograda noastră, așa că ne închipuim și noi ce putem, la mâna a doua, prin intermediul cărților. De altfel pare a fi singura modalitate de a integra cât de cât emoțiile legate de astfel de evenimente. Am regăsit la Remarque aceeași imposibilitate de a concilia oroarea războiului cu viața de zi cu zi (în fragmentul cu permisia, de exemplu), pe care am găsit-o și în alte părți, dar mai recent la Viktor Frankl care povestește cât de străine și artificiale păreau poveștile din lagăr la reîntoarcerea acasă și cum nu se găsea niciodată locul, momentul și audiența pentru a le spune.

Mă surprind în ultima vreme, mi se schimbă perspectiva asupra timpului. Când ești bombardat din toate părțile cu noutăți, luna trecută pare acum un an și totul pare să se deruleze cu rapiditate și să se învechească instant, acum o sută de ani poate părea, well, acum o sută de ani. Însă constat că nu multe s-au schimbat și nu spun asta cu zăduf, nu e un fel de cârcoteală că nu zburăm cu viteze mai luminoase, ci dimpotrivă, e o constatare liniștitoare. De fapt, lucrurile nu se mișcă așa de repede, doar par rapide pentru că sunt agitate și gălăgioase, dar oamenii sunt în linii mari la fel, în unele privințe mai buni și mai deștepți (se presupune că educația universala a mai rezolvat una alta în Europa), în altele mai puțini buni și mai agresivi (agitația contemporană, stresul și înghesuiala nu au crescut nivelul de toleranță al nimănui), dar per ansamblu nu foarte diferiți.