Muncesc la cartea asta cel puțin din februarie. Am tot lăsat-o și reluat-o de atâtea ori că m-am trezit repetat că nu înțeleg referințele la acțiunea anterioară în ciuda faptului că acțiunea nu este chiar atât de abundentă. Este o operă de ficțiune, dar una care reimaginează tot. Deși se poate argumenta că este situată într-un context istoric real, mie nu îmi pare, decât dacă păstrăm din context tușele groase de manual de istorie și dăm la o parte tot restul.

(In)acțiunea are loc într-un hotel care există cu adevărat, ceea ce face cartea foarte atractivă dpdv cinematic. De altfel anul trecut a și fost executată o mini-serie pe care am început să o văd, dar apoi m-am răzgândit și am amânat-o pentru după ce termin cartea.

M-am chinuit atât pentru că nimic din carte nu este verosimil. Da, e scrisă cu oarece măiestrie, dar mai ales cu pedanterie. Stilul personajului e același cu stilul autorului, pare că vorbesc cu o singură voce, dar cu toate astea nu capeți cine știe ce insight in viața lui interioară. Sau poate atât este viața lui interioară. Acțiunea, atâta câtă e, este ridicolă și absurdă pentru o carte. Pentru ceva ecranizat, nu, pentru că oamenii sunt gata să creadă orice năzdrăvănie dacă li se arată în imagini mișcătoare.

Relațiile personajelor sunt perfecte, așa cum știm cu toții că se întâmplă întotdeauna. Ne găsim suflete gemene la muncă, iubirea vieții noastre vine spre noi fix la momentele oportune și exact de câte ori trebuie ca să nu fie nici prea cald, nici prea rece, copiii la fel ne cad din cer și dispun de personalitatea perfectă care o complementează pe a noastră, să nu mai zic de jobul perfect care ne găsește el pe noi și de pleiada de helperi care sunt acolo când ai nevoie de ei și apoi dispar cuminți în background. Sfânta Vineri mai lipsește, și aripa de albină în care să sufli. Wait, nu lipsesc nici astea.

O carte optimistă, zic unii. Delusional, mai degrabă, iar dacă ăsta este singurul fel de optimism care ne-a mai rămas, vai de capul nostru. Sigur că avem nevoie de o poveste bună, de o băuturică dulce, caldă și aromată să ne ia mințile și să ne facă să uităm de lumea rece și haină, dar pentru mine nu prea a avut efectul ăsta. Pe bucățele, câte puțin, da, de asta poate am și citit-o în episoade, că de la atâta dulcegărie ți se face un pic rău și trebuie să mai lași acreala lucrurilor să se simtă înainte de porția următoare de curcubee și unicorni.

Iau ceva din ea? Da, dacă fac niște pași înapoi, mi-a plăcut ideea de a te adapta cu eleganță la orice circumstanțe, deși singura circumstanță cât de cât dificilă a eroului a fost arestul la domiciliu, dar nu trebuie să fim premianți la fantezie ca să ne putem închipui lucruri mai sinistre decât să fii blocat cu anii într-un hotel de lux uriaș. Gata, bine că am terminat-o, mai departe.