Roza, scleroza şi nevroza

Nu, nu este un banc de genul „Roza, Scleroza şi Nevroza intră într-un bar şi Roza zice..”, deşi dacă are cineva continuarea, e invitat să o trimită.

Pe când săpam eu zilele trecute în cutia mea de cărţi proaspăt reînviate din uitare, descopăr prima carte de F. Dolto pe care am citit-o, Când apare copilul. Mă gândeam să o recitesc mai ales că acum e şi de actualitate. O deschid, mă uit pe prima pagină unde am obiceiul să-mi trec numele şi anul în care am cumparat-o şi mă opresc pentru că nu reuşeam să fac calculul. O cumpărasem in ’95, adică acum 14 ani! Adică pe vremea când aveam 18 ani. Nu ştiam ce să fac mai întâi: să mă bucur că era ceva de capul meu la vârsta aceea fragedă, sau să mă întristez că orice a fost, pare să fi trecut de la sine, fără tratament medicamentos.

Morală cu forţa

E greu să scrii după ce ai făcut pauză.. Zilele astea am tot încercat să termin cartea de Ileana Vulpescu, dar nu am reuşit. Nu cred că îmi mai place aşa de tare, poate nu e acum momentul pentru ea. Personajele desemnate ca perfecte dpdv moral nu mă atrag. În plus, aş prefera să le pun eu această etichetă, nu să-mi fie servită, mai mult sau mai puţin subtil. Era o vreme când dacă nu-mi plăcea o carte, mă forţam să o termin ca pe o doctorie amară pe care închizi ochii şi o iei că să scapi de ea şi pentru că speri că,  într-un fel sau altul, îţi va face bine. Dar, aşa cum nu ai întotdeauna chef nici de somon afumat, poate nu ţi-a placut pentru că nu era momentul ei. Şi atunci, de ce s-o chinui până o dau gata când pot s-o las, şi să sper că într-o zi o sa ne potrivim. Sau nu.