Categorie: sa-nvatam sa ne ajutam singuri

Cărţi de unică folosinţă

Deşi când eram în şcoală mă simţeam cultural superioară colegei care citea Sandra Brown sub bancă, la toate orele, indiferent de sezon, mai cred şi că dacă o carte s-a impiedicat de tine sau tu de ea, merită să-i acorzi măcar o privire, macar cât să decizi dacă îţi semnezi numele pe ea, sau mai degrabă te prefaci că a uitat-o la tine o rudă îndepărtată şi nu ai apucat să scapi de ea.

Acum o vreme, împinsă de o pornire pe care n-am mai simţit-o până şi de atunci, am trimis un talon dintr-o revistă, talon care spunea că poţi câştiga un pachet de cărţi, între care se afla una pe care chiar mi-o doream. Nu credeam că voi câştiga ceva, dar într-o săptămână eram chemată la sediul revistei X să ridic pachetul. Scurtând povestea, în pachet am găsit pe lângă cartea pe care mi-o doream, o seamă de altele pe care le-am pus într-o cutie şi am uitat de ele.

Până acum, când m-am hotărât că nu voi fi lovită prompt de trăsnet dacă arunc o carte şi nici nu voi avea ghinion şapte ani. Aşa că, dacă o carte nu-mi spune nimic o să o duc în pădure şi o s-o las acolo s-o găsească cineva care are nevoie de ea, sau, dacă nu, să intre singură în circuitul natural. Metaforic, desigur.

Impricinatele sunt doua carticele de Spencer Johnson, celebrul autor despre mutatul branzei. Una este Mama la minut, alta este DA sau NU, Ghidul deciziilor eficiente. Într-adevăr, cine n-ar vrea să fie mamă la minut? Şi, atenţie, „DA sau NU” este trademark  :D. Dar să fim serioşi. Dacă putem. Am frunzărit un pic ambele broşurici şi am concluzionat următoarele:

1. Lucrurile scrise acolo nu sunt nişte prostii. Sunt chestii de bun simţ care se învaţă la orice training de leadership, comunicare, rezolvare de probleme, luarea deciziilor, etc.

2. Povestioarele care învelesc aceste idei ca să le facă mai digerabile au un iz pregnant de pâine mestecată.

3. E trist că e nevoie de aşa ceva. Cărţile astea şi altele asemănătoare au avut un succes nebun. Este clar că oamenilor le folosesc ideile de acolo, în forma în care sunt acolo. De discutat lucrul ăsta într-un post ulterior.

4. Eu nu mă semnez pe ele, că sunt snoabă, d-aia! La reciclat!

Prietenii la nevoie se cunosc..

În general, dispreţuiesc cărţile care îţi promit o viaţa mai bună, mai fericită şi mai împlinită dacă urmezi cei 10 paşi ai unui program minune – aşa-numita literatură self-help. Ceea ce nu înseamnă că nu mai citesc câte una, din când în când. De exemplu, ieri am citit Feel the fear and do it anyway, de Susan Jeffers. Poate „dispreţuiesc” este un cuvânt prea tare, dar mi-l asum, pentru că sunt îmbibată cu idei de genul „trebuie să fii puternic/ă”, „să reuşeşti prin forţele tale”, etc. Desigur, dacă esti puternic, sănătos la cap şi ai reuşit sau eşti pe cale să, nu ai nevoie de cărţile astea. Cineva doritor să despice firul în patru ar spune că dispreţul nu e atât pentru cărţi, cât pentru inabilitatea mea de a fi ca în lozincile care îmi ghidează viaţa. Unei astfel de persoane nu îi pot spune decât să găsească ceva mai surprinzător de spus.

Revenind la cărţile self-help, ele sunt ca un prieten la care te duci când ai nevoie, îi răstorni în cap toată tolba cu nefericiri, el zâmbeşte şi te încurajează, îţi pune nişte întrebări de te lasă mască, după care, când te-ai mai întremat şi nu mai e dracu aşa de negru, începe să fabuleze despre revelaţii, puterea generozităţii şi altruismului, necesitatea de a-ţi dona imediat averea la primul colţ mai amărât de stradă, and so on. Moment în care îţi aduci brusc aminte că ai uitat oala pe foc, te scuzi şi o ştergi rapid, că nu vrei să te vadă lumea în compania nebunului. E genul de prieten care te ajută, dar nu l-ai prezenta celorlalţi prieteni care te ştiu a fi o persoană responsabilă şi cu capul pe umeri, ce naiba, n-ai tu nevoie de aşa ceva, am încheiat citatul.

0712671056

Dar să zic ceva şi despre carte. Dacă te găseşti într-un moment în care ai nevoie de ea, e foarte folositoare, zic eu, mai puţin capitolele cu fabulaţiile mai sus menţionate. Sunt multe lucruri pe care le ratăm în viaţă de frică. Mi-a plăcut şi ideea potrivit căreia nu există decizii greşite sau corecte, ci doar decizii corecte care deschid oportunităţi diferite. Desigur, există şi decizii greşite. Majoritatea oamenilor nu găseşte nici o dificultate să spună ce e greşit în a arunca în capul cuiva cu un ghiveci, de exemplu. Oportunităţi există şi în această decizie, dar poate nu genul pe care ni le-am dori. Dilema apare când nu mai e la fel de evident. Aş fi curioasă să ştiu cum se împacă toate aceste cărţi care ne antrenează să fim fericiţi (printr-un program intensiv de flotări şi tracţiuni spirituale) cu orice morală acceptată de mai mult de 3 persoane. Dacă aflu eu prima, vă spun.