To give or not to give

Am citit săptămână asta The subtle art of not giving a fuck, de Mark Manson, tradusă la noi Arta subtilă a nepăsării.

Deși am avut un moment în care mi s-a părut că e o bălărie superficială (dar bine scrisă și entertaining), până la final m-am decis că are multe idei utile, chiar dacă pleacă de la o premisă discutabilă. Să o discutam, deci. Ipoteza lui este că valul de psihologie pozitivă care a lovit America în anii 70 a creat o generație de entitled pricks care vânează plăcerile ușoare și sunt incapabili de un commitment real. Problema e că valul ăsta, conform bancului cu românii care supraviețuiesc 50 de ani după sfârșitul lumii, a ajuns la noi cu ceva întârziere, aș spune că beneficiază de el copiii noștri, și nu chiar ăia pe care ne-am grăbit să-i facem la tinerețe (cine s-a grăbit, că eu nu). Cu siguranță, pe noi nu ne-au lăudat părinții la fiecare pârţ, nu am primit diplome de câte ori făceam un exsudat, nu ne-a educat nimeni cu blândețe și nici nu am fost asigurați că avem un talent special pe care îl vom descoperi negreșit. Dimpotrivă chiar. În caietele noastre de școală erau mai puține pagini rămase decât cele rupte ca să scriem frumos, perspectiva viitorului dacă nu învățai era ca o să ajungi gunoier iar părinții nu te felicitau deloc pentru vorbele tale de duh pentru că pur și simplu nu te băgau în seamă. Așa că deși noi nu am crescut crezând că „ni se cuvine” pur și simplu, realizez că mulți dintre noi am crescut crezând că ni se cuvine pentru că am muncit de ne-a ieșit pe urechi, ne-am străduit, am făcut frumos și am respectat regulile. Dar asta e altă poveste.

Ideea e că degeaba îi învinovăţește autorul pe promotorii psihologiei pozitive (nici nu mi-e clar dacă realmente s-a întâmplat ce spune el, dar mi-e lene sa caut), pentru că nu pe toată planeta s-a întâmplat la fel. Însă se vede treaba că oamenii au reușit să aibă valori confuze nevertheless.

Una din concluziile cărții este că trebuie să-ți asumi responsabilitatea pentru tot ce ți se întâmplă. O treabă pe care generația mea a învățat-o extrem de bine dar a ratat nuanța subtilă care se referea la reacția ta față de evenimente, nu la evenimentul în sine, așa că am dat cu toții în control freakness.

Mi-a plăcut ideea că nu contează ce obiective îți alegi, până la urmă toți vrem cam aceleași lucruri. Contează ce suferință îți alegi. Dar ideea asta nu e nouă, am auzit-o la School of life și ei au auzit-o pe la multi din filosofii pe care i-au studiat.

Și încă una cu care am rezonat: valorile sunt imediate, ceva ce aplici chiar acum, nu sunt ceva ce încerci să obții. Pare evident acum că scriu, dar atunci când nu ne gândim foarte focusat, e ușor să le confunzi.

Gata.

150 de motive să sărim de la balcon

După Revelion m-am trezit şi eu că a expirat calendarul de anul trecut şi m-am apucat să bat librăriile în căutarea unuia similar pentru anul acesta. Mare greşeală. Probabil stocurile fuseseră epuizate din noiembrie. Dudui prietenoase se ofereau să mă conducă spre rafturi goale înspre care arătau dezolate „aici au fost..”, de parcă acest lucru ar trebui să mă consoleze că am nevoie să deschid calculatorul sau, mai rău, televizorul, să aflu în ce zi suntem.

Ei bine, ca să nu plec cu mâna goală, mi-am luat această carte, pe care o recomand cu căldură (aşa se zice, nu?).

Am aflat de ce suntem condiţionaţi să credem că înainte era mai bine, în ce fel ne băgăm singuri în cap o grămadă de prostii, cum banii aduc fericirea dacă îi ai, dar nu te gândeşti la ei, cum degeaba ne felicităm în oglindă că suntem buni la suflet ca pâinea caldă şi toleranţi cu toţi tâmpiţii, că tot tâmpiţi îi considerăm.

Am mai aflat că dacă vrei o imagine sănătoasă despre propria persoană e musai să te păcăleşti un picuţ, să fii un pic prost. Fericiţi cei săraci cu duhul s-a demonstrat psihologic. De asemenea, dacă eşti înalt, frumos şi zâmbeşti, ai toate şansele să fii considerat inteligent. În schimb dacă eşti inteligent, ai toate şansele să fii considerat un bursuc plictisitor cu care nu se împrieteneşte nimeni.

Mă întorc la Gog. Care îmi place, dar despre asta, altădată.