Review: Nudge sau ghionturi spre fericire

Nudge

Nudge, de Richard H. Thaler and Cass R. Sunstein. Editura Penguin Books, link aici și aici.

Pe scurt, cartea este despre cum pot fi orchestrate / influențate / ghidate alegerile oamenilor în domenii care sunt de mare importanță pentru ei (sănătatea, finanțele, viitorul planetei, etc), dar în care oamenii normali au prea puțină expertiză pentru a decide suficient de bine singuri. Toate astea fără a le lua posibilitatea de a decide singuri, dacă doresc.

Readability: dacă ești cunoscător de teorie și doctrine economice și mai ai habar și de politica și politicile din SUA și în plus nu erai copil acum 12 ani, bănuiesc că se citește ușor. Eu una nu îndeplinesc decât parțial prima condiție și foarte puțin pe a doua, așa că m-am oprit de câteva ori să-mi trag sufletul. Altfel, tonul este amuzanto-academic, ca și cum ai avea în față un profesor (sau doi în cazul ăsta) foarte competent care face glume cu tine și încearcă să dumb it down a bit, dar nu uiți nicio secundă că tu nu faci glume cu el.

De bine: Că explică de ce oamenii aleg prost sau nu aleg și de ce în multe situații nu e posibil să ai o arhitectură a alegerilor neutră (adică trebuie să ai una, care în mod inevitabil va împinge oamenii spre diverse alegeri). Că pe tot parcursul și în special la final consideră contra-argumentele și le adresează. Că exemplifică pe larg și în domenii variate construirea unei astfel de arhitecturi.

De rău: Că e foarte ancorată în realitățile din SUA, deși ocazional, la imboldul editorilor sunt convinsă, consideră și exemple din Europa. Că, din câte am înțeles eu, dansează diplomatic în jurul chestiunilor politice, doar nu vrem să supărăm pe nimeni.  Că unele aplicații nu sunt clare, de exemplu cea cu privatizarea căsătoriilor; sunt complet de acord cu tot ce spun ei acolo, dar nu înțeleg care este legătura relevantă cu nudge-urile.

Per ansamblu, o carte care trebuie citită și merită să faci și ceva efort să înțelegi. Din păcate, sentimentul meu este că dacă ai mai mult efort de făcut (adică dacă nu înțelegi fundamental cum funcționează anumite treburi economice, sau nu înțelegi anumite doctrine), nu prea ai șanse să iei din ea mai mult decât referințe anecdotice.

Mai multe resurse: aici este un site abandonat, aici niște chestii interesante despre behvioural economics și cam atât.

Review: Cum să devii cel mai cel mai

Micul ghid al talentului – 52 de ponturi pentru îmbunătățirea abilităților, de Daniel Coyle. Editura Publica Pocket, link aici.

Pe scurt, după cum îi spune și numele, conține 52 de ponturi să devii mai bun la ce vrei tu să devii mai bun. Oricum, cartea pare a fi deja varianta pe scurt a unei cărți mai ample, The Talent Code, așa că nu am ce alt rezumat să mai fac.

Readability: te-ai aștepta de la o carte de buzunar să fie foarte ușor de citit dar în multe locuri traducerea este foarte proastă.

De bine: O poți lua peste tot, are pagini de notițe la final, are idei bune, dar nimic cu totul surprinzător, în esență mare parte din ea o putea scrie și maică-mea pentru că sfaturile sunt din zona repetiția e mama învățăturii, etc. Nu că asta ar fi o problemă, estetica științei și potențialul ei de scandal mă lasă rece.

De rău: traducerea, după cum ziceam mai sus. Data viitoare când mă mai uit prin ea, o să fie cu pixul în mână. În afară de asta, atunci când vrei să sumarizezi niște idei serioasă într-o paginuță de buzunar, ai toate șansele să ratezi. Nu orice chestie inteligentă poate fi pusă în 150 de caractere, dovadă că unele sfaturi par a fi același lucru cu altele, deși nu-s. Asta cuplat cu traducerea proastă, nu ajută deloc.

Per ansamblu, dacă insistați să o citiți, luați-o măcar în original, se cheamă The little book of talent. Pe mine nu m-a convins să cumpăr și varianta lungă, dar dacă supraviețuiește cât de cât onorabil corecturii, i-o dau fiică-mii ca să nu-mi mai bat eu capul cu sfaturi pe care oricum nu le crede.

Mai multe resurse pe canalul Youtube al Random House. Are si o listă de lecturi suplimentare la final, poate mai bine le citiți pe alea.