Îmi place Irvin D. Yalom de când am citit Plânsul lui Nietzsche pe vremea când plânsul se scria cu î din i, nu din a, iar eu terminam liceul și începeam facultatea. Am mai citit ceva de el între timp, n-a fost chiar la fel, până la urmă de câte ori poți să descoperi și psihanaliza, și filosofia în același timp?

La subiect. Sau, mă rog, în jurul lui.

Ați văzut vreodată vreun film care să vi se fi părut super profund, plin de sensuri neexplorate, cu personaje complexe, care par că au avut o istorie înainte de film și vor avea una foarte interesanta și după aceea? Iar apoi, când ajungi la carte, constați că este mai puțin chiar decât un scenariu foarte sec a ceea ce ai văzut? Dacă nu înțelegeți despre ce vorbesc, amintiți-vă de Twin Peaks – serialul, versus cărțuliile aferente.

Ok, e o introducere foarte pe după gard, menită să vă spună că eu aș aștepta filmul, pentru că va fi mult mai bun decât cartea. Asta dpdv estetic.

Dar nu acesta este pdv-ul pe care vreau să-l explorez mai departe. Nu contează că sună forțat pe alocuri și chiar nu m-a lăsat inima să învinovățesc traducătorul, e mai puțin important că această carte e mai mult un manual decât un roman, până la urmă, cartea te învață să mori, dacă ești dispus să investești un pic de timp și de efort.