Robotul care devine om. Sau invers

Omul bicentenar, iată încă un film pe care îl pot adăuga liniștit, de pe acum, la lista celor pe care aș vrea să le văd, dar nu le voi vedea în viitorul apropiat. Am terminat Omul pozitronic al lui Asimov, care e romanul poveștii după care s-a făcut filmul (sau cam așa ceva). E povestea unui robot care vrea să devină om și face tot ceea ce este omenește posibil ca să-și atingă scopul, sau mai degrabă să-i convingă pe oameni să-l accepte. Își face rost de un corp de android, devine artist, scrie cărți, face bani, cugetă, inventează, se confuzează, se întristează, și câte și mai câte. Până la urmă găsește argumentul suprem, dar nu vi-l spun, vă las să-l ghiciți (sau să citiți). Povestea e emoționantă.

Interesant e că, dacă o sucești invers, te apucă plânsul la propriu. Cum ar fi un om care să facă tot posibilul să devină robot? Adică un om care își înfige în cap niște reguli pe care nici nu s-ar gândi vreodată să le încalce, nu mai e în stare să creeze nimic, tot ce produce este gata mestecat, rumegat, digerat de alții (de la televizor, îndeobște, sau sediul central, tot aia), nu se întristează (ci este într-o permanentă veselie isterică), nu se îndoiește (de ce s-ar îndoi? nu e totul clar? el știe), are o rutină pre-programată și nu se abate de la ea. Mda.

Space Mowgli, în română Piciul

piciul

Tot căutând Picnic la marginea drumului, o să citesc încet, încet, tot ce s-a tradus pe la noi de frații Strugațki. Săptămâna trecută am fost la Librăria Bastilia, m-am jurat că nu cumpăr nimic, apoi m-am jurat că nu cumpăr nimic prea scump, în fine, mi-am luat Piciul, un roman polițist cu Melania și o carte pentru fiică-mea pe care vreau de mult să o citesc eu, ca să aflu de ce se cheamă lumea lui Momo așa.

Mi-a plăcut Piciul, e o carte subțirică, seamănă cu o piesă de teatru pe care o poți monta în orice spațiu echipat cu un proiector și spectatori cu imaginație. Per ansamblu, e mult mai puțin satirică decât celelalte cărți dar și mai criptică. Cartea te lasă cu multe întrebări și are un final destul de trist.