Când nu mai știu ce să citesc, mai iau un Strugațki din bibliotecă și mă pregătesc să fiu uimită, confuzată și perplexată. Când citești romanele lor ai impresia că te uiți pe gaura cheii la toate lumile de care vorbesc ei acolo și care par foarte complexe, par a avea o istorie, un trecut, par a fi efervescente și în mișcare, dar tu nu le vezi decât printr-o crăpătură în perete. Noroc că această senzație coexistă cu impresia (clară și fundamentată) că alte planete, călătoriile în hiperspațiu, cercetările științifice și restul nu sunt deloc ceea ce par a fi. Nici nu pot să numesc Science Fiction ce scriu ei, pentru ca science-ul e mai degraba politică, iar fiction-ul e mai degrabă realitate cu ceva metafore.

Cartea Valurile liniștesc vântul e interesant scrisă: o serie de comunicări, rapoarte și scrisori ale unui inspector de evenimente extraordinare, sub titlul „Vizita bătrânei doamne”, o aluzie probabil la piesa lui Durrenmatt. O anchetă care caută ceva dar găsește altceva.