Categorie: lumea din capul nostru

Premiul special pentru cea mai bună distribuție

O carte care arată, dacă mai era nevoie, că atunci când suntem porniți să locuim într-o lume a iluziilor, nimic nu ne poate opri. Mă rog, cartea arată multe lucruri, este foarte densă, una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în ultima vreme, dar nu mă simt în stare să discut subiectele inteligente chiar acum, așa că m-am oprit la cel care arată cât de proști suntem.

Să zicem că ești înconjurat de oameni care nu îți împărtășesc deloc convingerile, care joacă aceeași comedie zi de zi, care te scot din minți cu ardoarea cu care își apără lenea. Să mai zicem și că nu ești în mod deosebit curajos, nu chiar genul care ține piept întregii lumi și căruia nu-i pasă ce cred ceilalți despre ei. Plus că până acum lucrurile nu ți-au mers chiar perfect, ai adunat câteva înfrângeri și ceva mai multe decizii proaste. Așa că în momentul în care apare un personaj nou în poveste, începi să visezi la cai verzi pe pereți de genul sufletul pereche care te va înțelege și alături de care vei putea fi cine ești, etc, etc. Evident, nu este așa, ar putea fi oricine de partea celalalta a acestor sentimente nobile și ridicole, și de obicei chiar este, oricine altcineva decât îți închipuiai. Capacitatea noastră de a ne juca rolul într-un film din mintea noastră nu are margini.

 

O lume de poveste

Am recitit Cartea de la San Michele – o altă carte pe care am citit-o prima dată când eram mică, bunica mea mi-a împrumutat-o, este una din cărțile ei favorite. Acum câțiva ani am fost acolo, în Capri adică, am vizitat San Michele și mi-am cumpărat-o cu gândul să o recitesc. Am început-o, apoi am lăsat-o, nu din vina ei, și am reluat-o recent. Pe lângă faptul că între amintirea mea despre ea și ce scrie efectiv în carte există o suprapunere parțială, pot să mărturisesc că este o carte care m-a umplut de invidie. Pe scurt, este povestea (sau mai bine zis, varianta literară) a poveștii unui medic suedez, care a studiat și practicat la Paris, apoi la Roma (și în realitate și în alte locuri, despre care nu scrie în carte) și care se îndrăgostește de un loc din Capri și visează (și reușește) să-și construiască o vila și să trăiască acolo.

E povestea unui optimist însoțit de noroc, într-o lume în esență tristă, sau poate așa mi se pare mie.

***

Am început să scriu postul ăsta de vreo două săptămâni și mă tot învârt în jurul lui, nu vroiam să sune nici prea trist, dar nici foarte vesel, pentru că nu mă simt nici nici. E o carte de citit, e povestea unui personaj adevărat care a îndrăznit multe, și multe i-au și reușit. Câteodată uităm că indignarea noastră că nu ne ies lucrurile așa cum vrem e îndreptată greșit asupra celorlalți, nu ei n-au cumpărat biletul de loterie, noi n-am îndrăznit, de cele mai multe ori pentru că ne-am desfășurat în minte scenariul întreg înainte ca el să fi avut șansa să se petreacă sau nu. Trăim mai mult în mintea noastră decât în realitate. Și când zic asta, mă refer, desigur, la mine.