Pierdut simplitate. Ofer recompensă.

Am terminat Sînt o babă comunistă și o să-mi mai iau niște cărți de Dan Lungu, care scrie cam în stilul Ileana Vulpescu, sper să nu fie toate cărțile foarte asemănătoare.

Cât despre chestiunea de fond, mi se pare că o analogie care funcționează este cea cu anii de studenție. Sigur că stăteam în cămin, și în fiecare an trebuia să vopsim paturile și să reparăm tocurile la ferestre, dar ne distram foarte tare în timp ce făceam asta, și sigur că profii erau în mare parte depășiți iar unii ramoliți de-a dreptul și citeau cursul din niște pergamente antice, și ne tratau ca pe niște gândaci, dar ne distram și pe tema asta. Da, nu aveam bani și când reușeam să-mi cumpăr un plic de praf de capuccino era sărbătoare și visam ziua în care o sa-mi permit să-mi iau un demachiant Nivea, dar nici asta nu-mi dădea prea multe dureri de cap. Pentru că eram tineri și veseli și ne descurcam și în jurul nostru erau oameni la fel ca noi, și nu făceam parada modei și nu ne lăudam în ce străinătățuri am mai fost și cine avea chef, găsea câte un ONG unde să lucreze și care să-i dea o altă perspectivă despre lume și viață. Ne-am răsculat atunci? Nu, deși multe lucruri erau îngrozitoare și multe încă sunt. M-aș întoarce acum la căminele fără apă curentă, înghesuite și vechi și la prelegerile inutile și plictisitoare până la sinucidere? În mod cert, nu! Singurul lucru la care m-aș întoarce este simplitatea vieții de atunci, pe care am regăsit-o mai târziu, pe niște meleaguri considerate mult mai capitaliste. Poate despre asta sunt nostalgiile..

Puterea imaginației

Am citit vineri o cărțulie micuță și ciudată, căreia nici nu i-am găsit poza pe net și mă mir că s-a obosit cineva să o traducă și să o includă în lista de cărți oferite gratis de nici-nu-mai-știu-ce ziar. Bănuiesc că faptul că avea sub 100 de pagini și e cotată ca o carte bună a propulsat-o în top în fața unor capodopere mai cunoscute, dar mai grele, la propriu.

Cartea se cheamă Pobby și Dingam, de Ben Rice. Tipul a scris cartea asta prin 2000, a luat un premiu pentru ea, a fost cotat ca unul din cei mai promițători autori tineri, iar de atunci n-a mai scris absolut nimic. Asta este tot ce a avut el de spus, dar n-a spus-o rău. Pobby și Dingam sunt prietenii imaginari ai unei fetițe. Într-o zi tatăl ei îi pierde în mină și fetița se îmbolnăvește. După ce tot orașul îi caută (sau se preface că), fratele ei îi găsește în mină, morți, și le organizează înmormântarea în speranța că fetița își va reveni. Fetița însă moare și ea la scurt timp. Recenziile spun că e o carte superbă despre puterea imaginației. Ce nu spun recenziile este că după ce visele noastre mor, murim și noi – asta e puterea imaginației.