Categorie: la modă

Ce mai e la moda

e-l-james-cele-50-de-vicii-ale-lui-grey-fifty-shades-of-greyEvident, eu si moda haladuim pe campii separate. Am imprumutat 50 Shades of Grey ca sa fiu si eu in rand cu lumea, dar nu mi-a reusit. La pagina 50 cascam amarnic. La pagina 100 frunzaream spre sfarsitul cartii in speranta ca o sa gasesc ceva captivant (iar eu nu fac chestia asta niciodata, daca aflu din intamplare ce se intampla intr-un film sau o carte, le-am pus cruce, s-a dus tot interesul). La pagina 300 recunosc ca am abandonat-o pentru ca n-am mai suportat siropul plictisitor. Da, vorbesc despre cartea care a zguduit lumea, topurile si moravurile. Nu inteleg de ce, sunt dezamagita ca lumea e asa de usor zguduibila. Citeam si ma intrebam daca oamenii astia, care s-au extaziat sincer si au fost socati citind aceasta carte, au citit ei oare Pascal Bruckner? Sau Charles Bukovski? Mai mult ca sigur nu, altfel nu vad cum si-ar putea da ochii peste cap in fata acestei caramizi lipsite de orice fior literar, dar si de orice element cu potential socant, cu exceptia, poate, a contractelor Dominator – Supusa intinse pe lungi pagini, cu articole, anexe, clauze si tot ce trebuie. N-am mai ras atat de tare si copios de multa vreme.

****************

Toate astea se intamplau acum doua saptamani, dar a fost asa de memorabila experienta, ca am si uitat sa scriu despre ea. Astept cu interes filmul, sunt curioasa daca e posibil sa faci din soap-ul asta pudibond un film mai bun decat cartea. Desi nu e greu, ma indoiesc.

Lumea în care trăim

printesaAm zis că o sa stau departe de cărți de la prieteni, dar se pare că nu pot. Prințesa și profetul este, după cum spune subtitlul, o poveste despre globalizare, iar după cum spun comentatorii, „o pledoarie pentru implicarea noastră în viata cetatii”. Din punct de vedere stilistic, am citit studii de fezabilitate mai emotionante decât această carte scrisă sec, într-un stil jurnalistic, dar mai pedant decât ar şti (sau ar avea nevoie) să se exprime un jurnalist din zilele noastre. Dacă ar exista, aş încadra-o în genul „disertaţie de master romanţată”. Cartea nu e scurtă, şi în prima parte îţi cam vine să râzi de naivitatea personajelor şi a autorului. După care când vezi câtă convingere e pusă la bătaie, zici să-i dai omului o şansă. După ce am citit şi cartea, şi anexele, am senzaţia că am asistat la una din acele discuţii, nu se poate să nu le ştiţi, despre companiile multinaţionale care omoară micul producător, băncile care jupoaie oameni cinstiţi ce n-au visat în viaţa lor decât la o ipotecă sănătoasă, extremiştii religioşi finanţaţi de americani, etc etc, şi în care ai distincta impresie că toată lumea bate câmpii, deşi toţi au, probabil, dreptate. Din toată salata de idei, nu am înţeles care este soluţia. Cât despre convingerile mele, nu sunt pro globalizare, după cum nu sunt nici pro uragane, furtuni tropicale sau prostie în lume. Da, e trist că există atâta sărăcie pe lumea asta. Dar înainte de a fi responsabil pentru soarta lumii, fiecare e responsabil pentru soarta proprie şi a celor din jurul lui. Şi da, ar fi util dacă am gândi un pic mai în perspectivă. Nu 100 de ani, da măcar până luna viitoare când venim din nou în acelaşi loc de picnic.