Categorie: înţelegeri şi neînţelegeri despre femei

de studiat, chestii despre căsătorie

 Femeile pe care le cunosc se împart în câteva categorii foarte clare: cele care cred că Eat, Pray, Love – filmul – a fost un rateu, dar cartea este minunată; cele care cred exact invers; cele care cred că ne puteam lipsi cu succes de ambele; și, desigur, marea masă care nu au auzit și / sau nu le pasă nici de, nici de.

Eu nu am citit cartea, dar am văzut filmul, care mi-a plăcut deși mă apucase bâțâiala de plictiseală la un moment dat, că totuși e lung și cam e 3in1, dacă nu chiar 4, că se mai întâmplă ceva și înainte de masă.

E, în cartea asta e vorba despre ce se întâmplă după partea cu love. Mi-am cumpărat-o dintr-un aeroport, prin iarnă, tocmai apăruse cred, dar nu m-a prins de la început, am tot citit câte o pagină, două, și nu mergea deloc, așa că am pus-o deoparte.

Acum pare să fie o perioadă mai bună de citit cărți despre căsătorie și ce înseamnă ea prin diverse culturi, inclusiv unele cu care chiar avem o minimă legătură. Cartea este foarte politicoasă. Nici un cuvânt potențial jignitor pentru o câtuși de mică minoritate nu este spus fără o prelungă, detaliată și inutilă explicație tip disclaimer. Însă dacă treci peste părțile astea, este foarte instructivă, am aflat extrem de multe lucruri, e ca un literature review despre căsătorie de suficient de bună calitate, dar care îți permite și luxul de a te simți critic și oarecum superior, pentru că unele abordări sunt de-a dreptul puerile.

Nu mi se întâmplă des să mă simt mândră că m-am născut pe malul ăsta al Atlanticului, dar citind această carte realizezi cât de conservatoare este societatea americană, sau cel puțin a fost până alaltăieri.

Sunt câteva capitole despre condiția femeii în cadrul căsătoriei, pe care autoarea le exemplifică povestind viața mamei și a bunicii ei, care au stat acasă să crească o familie, în loc să-și urmărească interesele personale în timp ce au o familie, pentru că, desigur, așa ceva era imposibil. Dintre cele 28 de femei cărora le este dedicată cartea, doar 2 (contemporane, mă gândesc) au o familie și o carieră.  Iar autoarea este doar un pic mai în vârstă decât mine, dar parcă spune povești de pe vremea nici măcar a bunicii, ci a străbunicii mele.. Ce este pueril este că ea, deși o femeie educată, chiar crede că America e buricul pământului, iar înainte de ei nu a fost nimic pe planeta asta – Europa este doar o vechitură nesemnificativă. Of, of, of.. Nu e așa, măi copii, doar v-ați eliberat voi de prejudecăți mai târziu, dar nu-i nimic, e ok și așa.

Sunt mândră și orgolioasă că trăiesc pe aceste meleaguri muncitorești, care au împiedicat și pe mama și pe bunica mea să nutrească aceste convingeri retrograde care împiedică femeia să aibă o carieră proprie! Bineînțeles că poate avea o carieră! Poate avea și o carieră, și o familie, poate fi o mamă perfectă, prezentă la toate ședințele cu copii, care știe să facă și maimuțe de plastilină, dar și să inventeze joculețe inteligente, o bucătăreasă minunată, o gazdă cu o casă imaculată, o amantă maravilioasă, o soție răbdătoare, atentă, care pune umărul financiar la prosperitatea familiei, dar fără să facă mare caz din asta, organizează concedii, coase ciorapi, duce hainele la curățat, spală covoare, aleargă în parc, mai citește și o carte să-și mobileze creierașul coafat săptămânal și, desigur, în fiecare zi vine la birou ca scoasă din cutie de parcă toate cele menționate mai sus le-ar face altcineva!

Simt că după minunea asta o să meargă niște Simone de Beauvoir. Din nou.

PS: Nu, nu e un bad review, au fost și chestii care mi-au plăcut în carte, și chiar aș zice că ar trebui să fie lectură obligatorie. Preferabil înainte. Dar nu-i așa că sunt drăgălași americanii în inocența lor megalomană?

Cartea din avioane

Sunt leneșă. Nu e că nu citesc, dar mi-e cam lene să scriu. De exemplu, săptămâna trecută aș fi putut să jur că numai asta o să fac, o să pun pe blog tot ce am mai citit de o mie de ani încoace, o să ajung la zi și apoi, într-o relaxare totală, aș porni să scriu mai des, fără scuze și presiuni care, cel puțin în cazul acesta, nu m-au ajutat deloc. În loc să fac asta, m-am înarmat acum cu o cutie de prăjituri de ciocolată și mă voi folosi senină de facilitatea de a publica în ce zi dorește căprioara, mai ales cea care pierde șirul zilelor din calendar și nu mai știe când e săptămâna asta și când e săptămâna trecută.

Despre carte acum. Am cumpărat-o din aeroport mergând spre Londra, pentru că era mică, ieftină și nu mai citisem Cărtărescu din liceu și nici atunci, sinceră să fiu, nu bag mâna în foc dacă l-am citit eu sau mi l-a povestit cineva.

Am citit atunci o bucățică, după care am plasat-o în teancul de candidate potențiale și am uitat de ea. Am cărat-o acum cu mine în Creta și am executat-o în avion, pe drumul spre, după care toată excursia am regretat că am cărat-o pentru că, desigur, era balast și în locul ei mai încăpea un săpun din sâmburi de măsline. Nu m-a dat pe spate. Ba chiar m-a enervat presupunerea făcută cu foarte multă siguranță că toți cititorii sunt cititoare. Mă întreb cum s-or simți bărbații care au citit aceasta carte, care trebuie să fi fost într-un număr semnificativ totuși, fiind ea cartea cea mai citită / tipărită / nu-mi mai amintesc exact ce, dar în zona asta. De câte ori nu prea îmi place o carte, sau am dubii că am priceput ceva din ea, mai citesc și ce au zis alții, măcar să știu cu cine mă asemăn și adun. Mulți au zis ca e bună, merită cumpărată :). Sfatul ăsta merită un post în sine, dar pe care n-o sa-l scriu pentru că sunt, ați ghicit, leneșă. Mulți însă au zis și că e mai proastă decât compunerile lor de școală (dacă trace-uiți acest comment, veți afla și că autorul susține că au existat persoane care i-au premiat compunerile, lucru pe care propun să îl ignorăm). Da, asta e feeling-ul. Bănuiesc că toți cei care au vrut să scrie și s-au lăsat de iluzii la un moment dat, au scris niște siropele și zemuțe asemănătoare în tinerețea lor artistică. Nu fac pe nebuna, doar că nu m-a impresionat.

Mi-am amintit însă de Italo Calvino și cărțile lui care nu sunt un termen benefic de comparație pentru prezentul obiect de critică. Neînțelegând de ce fac asocierea asta (m-a învățat wikipedia că sunt ambii scriitori postmoderniști, dar jur că nu de acolo mi-a venit ideea pentru că 1. habar nu aveam și 2. habar nu am ce înseamnă postmodernism în literatură, într-unul din momentele astea regret că nu am mers la pension să capăt și eu o educație ca lumea), m-am apucat să-mi scobesc mințile și blogul pentru a vedea ce a scris Calvino în ton cu cărticica lui Cărtărescu. Ei bine, a scris o carte care se cheamă Iubiri dificile, pe care aș fi putut să jur că am citit-o până mi-am dat seama că o confundam cu Iubirile caraghioase a lui Kundera, pe care chiar am citit-o. Dar sunt sigură că voi găsi suporteri în ideea că dacă am citit o carte, le-am citit pe toate și să nu mă mai necăjesc cu astfel de prostii, că nu fac bine la ficat / ten / whatever.