Cartea care mi-a readus bucuria de a citi

accabadoraSe numește Accabadora și mi-a fost recomandată și împrumutată de două prietene, străduindu-ne noi de o vreme să înființăm un bookclub unde să discutăm cărțile mai de soi pe care le citim.

E subțire, altfel ar fi aterizat pe raft, pentru că în ultima vreme nu mai am răbdare, nu mai am chef; citesc, dar, vorba bancului cu rechinii, așa, mai în scârbă. Ei bine, această carte m-a entuziasmat și m-a făcut să-mi amintesc de ce îmi place să citesc și, mai ales, cum te simți când citești o carte care chiar îți place.

Despre cartea în sine, nu vă povestesc nimic, e de citit, m-a făcut să plâng în metrou, dar în același timp e foarte sprinten și proaspăt scrisă.

Dragostea, chiar ea?

dragostea-chiar-ea_1_fullsizeCâteodată, înainte de a scrie despre o carte, citesc ce au scris alții despre ea. În general, sunt dezamăgită pentru că recenziile pe care le găsesc se încadrează fie în categoria „realizați un rezumat”, fie în categoria „enumerați epitetele”. Sensibilă și profundă, aparent așa este această carte. Cinică și dezarmantă, aș spune eu. Citind-o, am oscilat între a o găsi foarte realistă și complet nerealistă. Nici nu știu dacă aș spune că e vorba de niște povești de dragoste. E vorba de niște povești de ceva ce personajele numesc dragoste, dar e mai degrabă frică. Frica de a rămâne singur, frica de a îmbătrâni, frica de a te înhăma la o viață grea. Nu e nimic nobil în nici unul din personaje. E doar tristețe și teamă.

Acestea fiind spuse, cartea e de citit. Trebuie să recunosc că atunci când intru într-o librărie primul meu avânt (şi adesea nici ultimul) nu este spre rafturile cu literatură română. Am însă o prietenă care citeşte autori români contemporani şi uite aşa mai aflu şi eu ce mai scriu ai noştri şi cu ce ne mai lăudăm. Iar în acest caz, avem cu ce.

Răsfoind internetul, aflu că autoarea a fost coscenaristă pentru Toată lumea din familia noastră, film pe care l-am văzut la Anonimul vara trecută şi mi s-a părut genial. Din ce în ce mai bine.